Când ceea ce nu ştii te poate omorî

Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

La mai bine de 30 de ani de la Revoluţie, fantomele comunismului continuă să ne bântuie. Multe dintre mentalităţile şi prejudecăţile nocive, împământenite adânc în societatea românească de dinainte de 1989, sunt încă prezente, printre noi. Atunci când nu ne ucid înainte de vreme, aceste metehne ne scad standardul vieţii şi sporesc suferinţele şi umilinţele, de altfel inutile, prin care suntem nevoiţi să trecem.

Din multe puncte de vedere, trăim încă într-o societate a aparenţelor. La o primă vedere, de exemplu, spitalele româneşti sunt cele mai sigure din Uniunea Europeană. De departe cele mai sigure, din moment ce rata infecţiilor nosocomiale – acele infecţii luate de pacienţi din spital – este de câteva ori mai mică decât în spitalele din Germania sau din Anglia, pentru a lua doar două exemple. O spun cifrele oficiale, potrivit cărora această problemă afectează, în România, sub unu la sută dintre pacienţii externaţi.

Problema este că cele mai multe cazuri de îmbolnăviri petrecute în perioada spitalizării sunt ascunse, în spitalele de la noi, sub preş. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recunoştea senin, zilele trecute, că autorităţile sanitare nici măcar nu au idee care este amploarea reală a fenomenului, dar că şi-ar dori să ştie care este realitatea din spitale.

În ultimii 30 de ani, însă, niciunul dintre politicienii sau tehnocraţii care au deţinut portofoliul Sănătăţii nu au făcut măcar un pas concret pentru a rezolva problema. Din contră, în România, dacă un spital raportează prea multe infecţii nosocomiale, automat el este considerat un spital cu probleme. Vă sună cunoscut tiparul cu ceea ce se întâmpla în perioada comunistă?

În spitalele din vestul Europei, mentalitatea este diametral opusă. Acolo, medicii şefi de secţie şi managerii unităţilor medicale sunt încurajaţi să raporteze toate infecţiile nosocomiale, deoarece primul pas pentru a putea lupta cu acest fenomen este să-i cunoşti amploarea.

Rupte astfel de realitate şi sufocate de implicarea politicului în deciziile manageriale, spitalele româneşti nu au cum să fie sigure pentru pacienţi. A demonstrat-o cazul răniţilor în incendiul din Colectiv, care s-au stins nu din cauza rănilor, ci ca urmare a bacteriilor luate din spitale. Aceşti microbi ucid zilnic în spitalele din România, însă dramele rămân, de cele mai multe ori, în familiile victimelor. Este o dovadă de ignoranţă plătită extrem de scump şi care ne va afecta atât timp cât vom rămâne prizonierii aceloraşi prejudecăţi.

Citit 1343 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Februarie 2022 23:56

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.