„Criterii de atribuire: preţul cel mai scăzut”! De câte ori citesc treaba asta în licitaţiile lansate de Primăria Galaţi şi nu numai, strâng din dinţi şi mă întreb cât de scump ne va costa, în final, toată „distracţia”. Şi cât de mult se va lungi. Iată, „preţul cel mai scăzut” pentru grădiniţa începută şi abandonată în Ţiglina II a însemnat, acum doi ani, 4,24 milioane de lei. Iar acum înseamnă o valoare estimată de 6,67 milioane de lei. Desigur, fără TVA, dacă asta mai contează. În fond, unde s-a dus mia merge şi suta, dar poate că într-adevăr suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine. Chiar şi când le plătim cu bani europeni.
Tot „preţul cel mai scăzut” este şi criteriul pe baza căruia va fi atribuit contractul pentru stabilizarea taluzului Plajei ”Dunărea”, în zona Turnului de Televiziune. Taluz care riscă să se prăvălească peste frumoasa investiţie – „Cel mai mare aqua park din sud-estul României”, după cum o trâmbiţau autorităţile - realizată tot pe baza „preţului cel mai scăzut”. Atât de scăzut, că, pe parcursul lucrărilor, s-a majorat de vreo două ori valoarea contractului, prin act adiţional. Şi a fost nevoie şi de contracte separate, pentru lucrări suplimentare, apărute pe parcursul realizării investiţiei. Că nu se potriveşte socoteala de pe proiect cu realitatea din şantier. Aşa că s-au cheltuit aproximativ 28 de milioane de lei (şase milioane de euro), bani de la bugetul local, pentru Plaja „Dunărea”, iar în jur, vorba unor gălăţeni, a rămas „Beirut”. Iar acum trebuie să proptim pământul ca să nu ne îngroape bunătate de aqua-park şi să-l transforme în (alt) parc de aventură.
Râdem noi, da’ parcă nu-i râsul nostru. Îmi răsună în minte vorbele unui fost primar al Galaţiului: „Suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine”. Pentru că ajung scump de proaste, pe termen mediu şi lung. Fireşte, nu garantează nimeni calitate şi durabilitate la preţ piperat, dar parcă mai licăreşte o rază de speranţă în „cel mai bun raport calitate-preţ”.
Revenind la povestea de la care am pornit, nu e vina Primăriei că a intrat în insolvenţă constructorul grădiniţei şi acum se caută altul. Iar „preţul cel mai scăzut” poate fi un criteriu impus de legislaţia achiziţiilor publice, pornind de la grija faţă de banul public. Şi de la suspiciunea bine întemeiată că preţurile par adesea umflate cu pompa. Poate că o legislaţie mai competentă a achiziţiilor publice ne-ar aduce în situaţia de a scăpa de capcana celui mai scăzut preţ. Din care ieşim prost şi mai scump decât am intrat. Şi tare ne mai ustură la buzunar!
