Din ce în ce mai des şi din ce în ce mai mult, în România, pe site-urile de socializare şi pe la colţuri, şcoala este înjurată, iar profesorii ei sunt făcuţi cu ou şi oţet. Şcoala pare să fie întotdeauna vinovată pentru orice. Este calul de bătaie pentru tot ce se întâmplă rău în sânul noilor generaţii şi în societate, în general. Am văzut părinţi din toate păturile sociale care-şi îndreaptă degetul acuzator spre instituţiile în care se presupune că ai lor copii ar trebui să primească lumină. Trist este că aceiaşi părinţi care ponegresc dascălii sub ochii şi urechile copiilor lor, au pretenţii ca aceştia să meargă cuminţi în bănci şi să înveţe. Cu toţii ne plângem că "nu se mai învaţă" şi ne întrebăm de ce există tendinţa ca tinerii să lege şcoala de gard. Dar nu ne-am pus niciodată problema că acest fenomen ar putea proveni de la modul în care noi, părinţii, ne raportăm la şcoală. Cum să mai aibă dascălul de la catedră prestanţă în faţa copiilor, dacă atitudinea celor din jur este ireverenţioasă? Ne plângem că şcoala "nu face educaţie". Dar uităm că noi, părinţii, fără să vrem, prin atitudinea noastră, le-am transmis copiilor că absolut tot ce se întâmplă la şcoală este greşit. Că acolo sunt oameni care nu ştiu să-şi facă meseria, că sunt corupţi, că nu i-au notat cum trebuie, că nu ştiu materia, nu ştiu să predea, nu ştiu să facă dreptate, nu ştiu să-i apere, nu ştiu mai nimic. Şi în tot acest val de nesimpatie, să-i zicem, şcoala trebuie să se dea de trei ori peste cap, să facă minuni şi să-i atragă pe învăţăcei pe calea cea bună.
Nu spun că nu sunt, într-adevăr, în învăţământ oameni care nu au ce căuta acolo. Şi, din nefericire, nu sunt puţini. Dar asta nu înseamnă că alte domenii au fost mai ferite de acest fenomen. Știm cu toţii că nu mai există un sistem de valori şi sunt peste tot oameni care nu-şi merită locul. Totuşi, scriu de mai bine de douăzeci de ani despre educaţie şi, în tot acest timp, am cunoscut mulţi, chiar foarte mulţi profesori dedicaţi. Uneori chiar reuşesc să facă minuni, în condiţiile în care noi ne-am străduit să le semănăm copiilor noştri în suflete neîncredere faţă de şcoală şi oamenii ei. Însă cât timp poţi să rezişti valului care bate dintr-o singură direcţie? De aceea, atunci când îţi vine să arunci la întâmplare cu pietre în şcoală şi în dascălii ei, e bine să te gândeşti dacă nu tu eşti cel care taie craca de sub picioarele propriului tău copil.
