E imposibil să nu fi încercat niciodată, măcar atunci când ați fost mici, să păreți importanți și senzaționali, împărtășind un ”mare secret” sub ”jurământ pe degețel”. Ceea ce ar fi trebuit să știți numai voi și persoana de încredere, în realitate, știau mult mai mulți, fiecare ”legat” de pecetea legământului sau, în cel mai fericit caz, de avertismentul ”nu știi de la mine”.
Cam așa se întâmplă, din păcate, și în viața celor mari, cu treburi importante, în care chestiuni grave implică asumarea răspunderii și angajarea în punerea pe făgașul corect a unor situații potențial nocive pentru societate. Mulți vedem, și mai mulți auzim, dar puțini ne asumăm să facem pentru că o lecție am învățat din netrebnicul obicei de a arăta cu degetul. Obicei împământenit din vechile racile, din expunerea la panoul rușinii și infamiei a celor care aveau idei și inițiative. A celor care îndrăzneau să aibă atitudine și să-și asume răspunderea. Curajul ne lipsește, la fel și coloana vertebrală când vine vorba de a ne implica. De a sta drepți în fața convingerilor și de a nu trece nepăsători pe lângă o situație potențial periculoasă, nocivă, pentru noi sau pentru alții. Sau, în cel mai ”fericit” caz, să ne ascundem sub umbrela anonimatului, deși tocmai acest mic detaliu, al asumării, al luării problemei în piept cu nume și prenume, ar face diferența. Ar da șansa cuiva, persoane, entități sau autorități, să intervină și să pună umărul. Vedem cum un om hain pune otravă la căței, dar nu ne băgăm, că ne e frică sau avem câine și s-ar putea ca animalul nostru să intre în vizorul ”ucigașului”, auzim cum un bărbat își bate nevasta, dar nu ne băgăm, că nu e treaba noastră ce e în casa altuia, suntem martori la un accident, dar o ștergem englezește, ca nu cumva să fim trași pe la poliție sau să ne ia la ochi șoferul vinovat ori rudele mortului. Situații de viață, în care viața a arătat că a sta departe sau a face dreptate cu mâna altuia sunt atitudini care fac diferența între rău și bine. Se spune că, uneori, a face ceva ce se dovedește a fi greșit sau riscant sau nu tocmai corect e mai puțin rău decât a nu face nimic. Și mai rău este să nu faci nimic, de teama unei absurde temeri pentru siguranța individuală, dar mai apoi, din spatele anonimatului, să-i critici pe cei care crezi că ar trebui să reacționeze la ceea ce tu ai fost martor sau victimă nemijlocită. Ascunsul după deget, cu gândul la slana din pod și la cuțitul uns, otrăvește mai mult decât un simplu gest de asumare și reacție, în așteptarea ca cei ce nu-și permit luxul anonimatului să scoată castanele din foc.
