Sfânta proprietate... a garajului

Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

"Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie", aşa scrie în Constituţia României. Şi legea fundamentală e valabilă pentru toţi şi toate, inclusiv pentru garaje.

Da, garaje cum au fost cele 19 magherniţe din Complexul "Ancora", expropriate de Primărie în 2015. Procedura a durat mai bine de un an, pentru că administraţia locală nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu gălăţenii care, odată cu apartamentele de bloc, îşi cumpăraseră şi garajele, ca fiind "anexe gospodăreşti". Soluţia găsită de autorităţi pentru expropriere a fost amenajarea unei artere de legătură între străzile Lăpuşneanu şi Roşiori, fiind alocată o sumă de 494.521 de lei de la bugetul local pentru despăgubiri.

Îmi amintesc şi acum acuzaţiile proprietarilor de garaje cum că artera respectivă nu e necesară, ci doar o "găselniţă" pentru a justifica demolarea unor construcţii proprietate personală. Mai mult, erau convinşi că modernizarea cartierului se putea face şi fără demolarea garajelor, pe care ar fi fost dispuşi să le înfrumuseţeze. Iar cei mai vehemenţi susţineau că ar renunţa la garaj şi la terenul de sub el fără nicio despăgubire dacă ar fi construită o parcare etajată, unde să primească un loc pe care să-l poată lăsa moştenire…

Garaj cum este şi ultimul "supravieţuitor" al bateriei de 69 de coşmelii din vecinătatea Spitalului Judeţean, evaluat acum de Primărie la 11.000 de euro, pentru a fi cumpărat şi demolat, ca să poată fi continuate lucrările de modernizare a cartierului Micro 19. În jurul lui e şantier dezlănţuit: praf, pământ de umplutură, utilaje, suprafeţele pe care s-au montat dale ce aşteaptă să fie înierbate - viitoare parcări - şi o alee de acces aflată în asfaltare.

"Noroc" că nu e singur! Îi ține companie o altă construcţie provizorie, mai urâtă, dacă poate fi numită astfel. Nu e garaj, ci "spaţiu comercial", ridicat pe un teren concesionat până în 2030. Nu vă putem spune cât va costa demolarea construcţiei parazitare, pentru că încă se negociază cu cel care o deţine…

Ca să n-o mai lungesc, trec la concluzii. În Galaţi, s-a creat deja un precedent: fiecare restructurare urbană trebuie să facă "balet" în jurul unor coşmelii pentru care deţinătorii au drepturi şi asupra terenurilor de sub construcţii. Şi au tot dreptul să fie despăgubiţi! Dar nu din banii mei. Ci din banii acelora care n-au avut nicio ezitare să le concesioneze pe zeci de ani ori să-i facă proprietari pe terenul de sub şandrama. Făcând din construcţiile parazitare un blazon al Galaţiului…

Citit 1937 ori Ultima modificare Luni, 18 Aprilie 2022 00:06

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.