Evaluări şi demolări pentru exproprierile necesare modernizării DN 25

Evaluări şi demolări pentru exproprierile necesare modernizării DN 25
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pentru serviciile de evaluare autorizată, intabularea culoarului de expropriere, expertizele tehnice și execuția lucrărilor de desființare, necesare modernizării DN 25, între Galaţi şi Hanu Conachi, Consiliul Judeţean Galaţi a lansat o licitaţie. Valoarea estimată a contractului este de 4,1 milioane de lei fără TVA. Ofertele sunt aşteptate până pe 28 ianuarie 2026, iar criteriul de atribuire va fi „cel mai bun raport calitate – preţ”.

Primii bani pentru modernizarea DN25: «Drumul va arăta aproximativ ca o autostradă»”, relatam în ediţia din 24 noiembrie a ziarului „Viaţa liberă”. La acel moment, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, declara că vor fi necesare aproximativ 800 de exproprieri – case, terenuri extravilane, anexe gospodărești – care trebuie aprobate tot de Guvern.

Consiliul Judeţean tocmai a lansat o licitaţie pentru servicii evaluare ANEVAR, intabulare culoar expropriere, expertize tehnice și execuție lucrări de desființare necesare realizării investiției „Modernizare drumuri existente între Galați şi Hanu Conachi - DN 2B şi DN 25”.

Documentele care vor fi realizate în cadrul acestui contract sunt necesare promovării unei hotărâri de Guvern pentru exproprierile de utilitate publică. Evaluatorii vor stabili coridorul de expropriere, vor întocmi rapoartele de evaluare şi listele cu imobile şi proprietari. Tot ei vor întocmi documentațiile cadastrale individuale de dezmembrare sau actualizare, se vor ocupa de scoaterea din circuitul forestier și agricol pentru imobilele cu categorie de folosință pădure/arabil. Tot în sarcina lor va fi şi notificarea deținătorilor de utilități care au rețele amplasate în zona unde se vor desfășura lucrările de execuție la obiectivul de investiții, în vederea eliberării amplasamentului prin devierea/protejarea/punerea în siguranță a rețelelor pe care aceștia le dețin. De asemenea, se vor ocupa şi de execuţia lucrărilor de desființare/demolare pentru construcțiile suprapuse pe culoarul de expropriere, în baza autorizației de construire/demolare.

Durata de execuție a serviciilor și lucrărilor ar trebui să fie de 470 zile.

Citit 1122 ori Ultima modificare Vineri, 05 Decembrie 2025 22:53

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro