Gogonate de dragul ratingului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De luni seară, am început să primesc telefoane de prin ţară. Îngrijoraţi de ceea ce vedeau la televizor, prietenii mă sunau să se asigure că nu m-a luat apa cu totul, că redacţia ziarului e la locul ei şi că avem ce mânca şi apă de băut. La început am râs, apoi am explicat, cu calm, cum stau lucrurile, după care, uitându-mă şi eu la ştiri, m-am enervat.

Departe de mine gândul de a le submina în vreun fel importanţa muncii colegilor din audio-vizual, dar, domnule, câteodată, prea le spun gogonate! Peste tot, titluri apocaliptice, gen „Galaţiul, în pericol de înec!” sau „Galaţiul sub ape”, de parcă şi vedeam Dunărea curgând prin tot oraşul, de la Turnul de Televiziune până în Centru.

În realitate, ameninţat este cartierul Valea Oraşului. Suficient ca să ne facem griji pentru locuitorii de aici, suficient ca să încercăm tot ce se poate pentru a evita ca apa să inunde casele celor 7.000 de oameni din Vale şi, evident, o mulţime de obiective economice. Dar, de aici şi până la a băga sub apă tot oraşul, e cale lungă!

Iar exagerările nu numai că nu folosesc nimănui, dar, cine ştie, ne mai scoate după aceea restul ţării şi drept mincinoşi, că am încercat să atragem mai multă simpatie decât era cazul.

Situaţia este îngrijorătoare, e clar. Toţi avem nopţi mai mult sau mai puţin nedormite, toţi suntem în stare de alertă şi e şi firesc să fie aşa. Faptul că se perindă pe la Galaţi, zilnic, măcar câte un înalt oficial al statului demonstrează, dacă nu o grijă reală (sincer, suflu, ca Stan Păţitul, în orice iaurt care seamănă a fugă după capital electoral), măcar sesizarea unui potenţial electoral major.

Cu toate acestea, gălăţenii nu se prea lasă păcăliţi, dovadă că nu au întâmpinat cu prea multă îngăduinţă vizitele dese ale premierului Boc. S-au cam săturat oamenii de politică şi politicieni, iar mesajele şi scrisorile primite la redacţie îmi întăresc această impresie.

Dincolo de pericol, care este real, nevoia de echilibru şi de sânge rece este la fel de reală, şi nimeni nu pare să înţeleagă acest lucru. Se impune să ne păstrăm calmul, dar nimeni nu pare să pună accent pe asta. Într-un moment în care coordonarea eforturilor şi ordinea sunt cruciale, suntem aruncaţi, la grămadă, într-un haos al ştirilor umflate.

Ştim şi noi, ziariştii de provincie, cum e cu foamea de subiecte în plină vară şi totuşi mai ştim şi că informaţia reală, verificată, ar trebui să primeze. Galaţiul e încă uscat, în cea mai mare parte a sa, iar acolo unde Dunărea a dat peste mal, s-au luat măsuri de întărire a digului, astfel încât să nu fie inundată Valea Oraşului. 

Aceasta este realitatea. Restul, doar speculaţii de prost gust ale grijilor noastre. Care da, fac rating. Dar nouă, gălăţenilor, nu ne fac niciun bine.

Citit 1170 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.