Dreptatea a devenit o noțiune atât de relativă, încât pare că ne apropiem tot mai mult de punctul în care să credem că ce-și face omul cu mâna lui, e sfânt. Adică fix dreptate, pentru că a aștepta ca regulile consfințite drept legi, după care s-a orânduit societatea atâta amar de ani, să funcționeze la justa putere echivalează cu un soi de sado-masochism mâncător de timp, energie și neuroni.
Vorba aceea cum că legea e o barieră pe sub care trec câinii, peste care sar caii și la care se opresc boii capătă, în vremurile noastre, tot mai mult sens și conținut. E dureros să constați că într-o țară în care fiecare chițibuș este încartiruit de reguli, legi, regulamente, prin care sunt apărate tot felul de ”valori”, de la imaginea și reputația hoților și pedofililor la ținerea sub anonimat a afaceriștilor care, pentru profit, pun în pericol sănătatea publică, nu sunt respectate drepturi fundamentale: dreptul la viață, dreptul la proprietate și mai ales, dreptul la a nu te simți vânat, urmărit, hărțuit. Din păcate, cel puțin realitatea ultimelor zile a fost de natură a lăsa un gust amar asupra felului în care se discerne asupra aplicării legii. Are tot dreptul societatea civilă, martoră, ca să nu mai spunem de cea care este victimă directă, să se revolte. Am ajuns într-un punct în care omul care a agonisit o viață să nu mai aibă încredere nici în umbra lui după ce hoțul priceput și ”lăsat în pace” la adăpostul procedurilor i-a violat casa, averea, viața. Pentru că hoțul priceput a ajuns să fie temut și respectat, că are avocați notorii, plătiți din bani furați, care la o adică pot descuraja contraofensiva numai prin simpla prezență sau pronunțare a numelui. Care ajung să fie încurajați de faptul că de la simpla bănuială, plimbată de altfel pe buzele tuturor, la dovadă, e cale lungă, iar cei care trebuie să o parcurgă, oamenii legii, au tot felul de motive să o lungească și mai tare. Speranța că ordinea și dreptatea vor învinge slăbește aproape instantaneu, odată ce în comunitate se mai aude, a nu știu câta oară, că ”la cutărică au intrat hoții”. În acest context devine aproape ridicolă pretenția ca, la scară și mai mare, legea să fie mai abitir pusă la treabă. Un ofițer cu apucături de mafiot lovit de paranoia, de la care societatea ar fi putut avea oarece așteptări, stă liber printre noi, premiat cu o ”suspendare” tocmai de o instanță militară pentru că a dat foc la o parcare, încercând pe urmă să-și ascundă fapta prin abuz de funcție. Pericol social prea mic, la fel ca și în cazul juniorului Chelu, care a ucis după ce s-a urcat în BMW și s-a crezut zmeu...
