Licitaţie pentru o investiţie de 480 milioane de lei. Legătură între Drumul Expres şi Varianta de Ocolire

Licitaţie pentru o investiţie de 480 milioane de lei. Legătură între Drumul Expres şi Varianta de Ocolire
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Consiliul Judeţean Galaţi a lansat în licitaţie deschisă un contract cu o valoare substanţială - 479.590.125 de lei fără TVA - pentru proiectarea şi execuţia unui drum de legătură între Drumul Expres (DX) Brăila-Galaţi şi Varianta de Ocolire Galaţi. Ofertele sunt aşteptate până pe 29 ianuarie 2026, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preţ”.

În condiţiile în care construirea Variantei de Ocolire Galaţi - Centura mare a Galaţiului - se află sub semnul incertitudinii, lansarea unei licitaţii pentru un drum care să o lege de Drumul Expres Brăila-Galaţi poate părea surprinzătoare. Chiar dacă procedura este iniţiată sub incidenţa unei clauze suspensive!

Concret, semnarea contractului de proiectare şi execuţie este condiționată de semnarea contractului de finanțare în cadrul Programul Transport 2021-2027, de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Tocmai pentru a lămuri aceste aspecte, am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, pe care l-am întrebat dacă n-ar trebui să aşteptăm ca proiectul marii centuri ocolitoare să devină realitate, pentru a ne gândi la un drum de legătură cu ea.

„Nimeni nu ne așteaptă cu bani niciodată. Aşa cum nimeni nu vine să ne tragă de mânecă, dacă avem nevoie de ceva pentru Galați”, a punctat preşedintele Fotea. Nici acest drum de legătură nu are certitudinea finanţării, motiv pentru care a fost lansată licitaţia cu clauză suspensivă. Însă, datorită acestei proceduri de achiziţie, proiectul devine unul matur şi sunt şanse de a găsi mai uşor surse de finanţare pentru marea centură.

După cum ne-a explicat preşedintele CJ, Centura mare nu a putut fi propusă pentru finanţare europeană - fiind încadrată la finanţare guvernamentală - pentru că nu avea indicatori de trafic.

„Dorim să găsim soluții pentru a scoate traficul greu din municipiul Galaţi. Pentru tot ceea ce înseamnă trafic, Centura mare a Galaţiului este indispensabilă!

Vă dau un exemplu: înainte de a începe să construim Centura mică a Galaţiului, studiul de trafic pe care l-am făcut ne arăta că în 24 de ore circulau 8.000 - 9.000 de autovehicule. Acum, după ce am dat toată centura în folosință, măsurătorile arată că sunt 20.000-21.000 de mașini în 24 de ore!

Deci este nevoie de Centura mare a Galaţiului ca de aer. Pentru că tot ce vine ca trafic greu din Moldova, din Ucraina, prin Vama Giurgiulești, totul intră prin Galaţi! Iar porţiunea de drum dintre Movileni și Smârdan, care ulterior va face legătura și cu Centura mare, va scoate mult din traficul greu. Va asigura accesul mai rapid spre podul peste Dunăre, spre Drumul Expres şi spre autostrada A7. În momentul în care vom avea acest drum sau un proiect matur, vom putea să facem dovada unui trafic mult mai intens pe Centura mare a Galaţiului, astfel încât ea să fie eligibilă pe fonduri europene”, ne-a explicat Costel Fotea.

Doi "iepuri" dintr-o lovitură

„Va fi mai uşor să încercăm să găsim soluţii de finanţare în condiţiile în care demonstrăm că avem un drum de legătură cu Drumul Expres, cu podul peste Dunăre. Iar Centura mare nu va mai fi de la Smârdan la Traian, va fi doar de la Giurgiulești până la sat Costi - Smârdan, şi va avea și indicatori de trafic. Va fi pe o lungime mai mică - nu va mai avea 34 km, va avea doar vreo 20-22 de km - deci vom putea găsi mai uşor surse de finanțare. Porțiunea de drum de legătură, de aproximativ 8 km, este aproape esențială pentru absolut tot ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii mari în zonă”, ne-a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Costel Fotea crede că se pot găsi surse de finanţare europeană inclusiv pe strategia de apărare. Cert este că, şi în lipsa centurii ocolitoare, și în perspectiva ei, acest drum de legătură este foarte important!

Citit 589 ori Ultima modificare Joi, 04 Decembrie 2025 16:50

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro