Şcoala nu te omoară, dar te face mai puternic?

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

După cel mai recent atac armat dintr-o şcoală din Texas, SUA, în care 19 copii şi doi adulţi şi-au pierdut viaţa, foarte mulţi creatori americani de conţinut online trăind în Europa, inclusiv în România, şi-au exprimat profunda recunoştinţă pentru statul adoptiv, care le permite să-şi trimită copiii la şcoală fără spaima că nu îi vor mai revedea. Tragedii precum cea de peste Ocean nu ar trebui să aibă loc nicăieri în lume, indiferent de nivelul de dezvoltare dintr-un anume stat. O şcoală poate fi lipsită de posibilităţi materiale, poate avea doar patru pereţi şi un singur dascăl, dar ceea ce trebuie să fie oriunde este un loc în care copilul se simte în siguranţă, nu doar fizică, ci şi emoţională, unde ştie că poate întreba şi va primi răspuns, că poate experimenta şi va fi cineva acolo să îl ajute. Învăţarea, dincolo de litera cărţii, presupune existenţa unei persoane către care să tinzi, un educator, învăţător, profesor care să te inspire. Dacă sunt mai mulţi, cu atât mai bine, dar măcar unul dacă întâlneşti, într-o întreagă carieră de elev, te poţi considera norocos!

Am sesizat, în discuţia referitoare la sistemele de învăţământ, că adulţii îşi amintesc mai puţin tonele de teme pentru acasă, lecturile obligatorii şi alte "plictiseli" de genul ăsta, dacă au avut, în şcoală, acel profesor-idol, care le dădea mult de învăţat sau îi făcea să-şi pună serios creierul la treabă, dar nu uita să spună o glumă, să destindă atmosfera, se îmbrăca mai ieşit din comun, fie că era foarte elegant, fie excentric, iubitor de accesorii şi de etichetă. Lecţiile de viaţă, mai ales cele spuse nu pe ton autoritar, ci din categoria "am fost şi eu de vârsta voastră", au tendinţa să se întipărească adânc în conştiinţa copiilor. Necazul este, mai ales acum, că distanţa dintre generaţii a fost mărită substanţial de salturile tehnice cu care, de la o anumită vârstă, e mai greu să ţii pasul. Evident, orice om întreg la cap alege pentru copilul lui o şcoală cât mai sigură. Din păcate, asta înseamnă azi, în România, una cu cât mai multe camere şi sisteme de supraveghere, cu sisteme de intervenţie plătite să vină la orice alarmă, cu geamuri securizate şi softuri performante care să managerieze camerele de supraveghere. Toate bune şi frumoase, dacă pericolele nu ar veni dinăuntru: de la colegii care hărţuiesc pe oricine este "diferit", indiferent ce ar însemna asta, de la etnie la sexualitate sau, pur şi simplu, la dorinţa de a fi lăsat în pace, până la profesorii care fac acelaşi lucru, ucigându-le spiritul celor mici. Moartea sufletului, oare, nu tot moarte e?

Citit 1093 ori Ultima modificare Luni, 30 Mai 2022 00:00

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Placuta suedeza
    Luni, 30 Mai 2022 06:45
    5.13.218.***
    Romanul nu înțelege ce înseamnă libertatea și visează la tătici care ii spună ce sa facă și sa îl pastoreasca, ca pe o oaie.
    Tragedia din Texas este, paradoxal unul din preturile libertății. Dreptul la auto-apărare nu ca la noi unde infractorul te și da în judecata ca ai ripostat.
    Dreptul la proprietate, nu ca la noi unde lui X din primărie I se școala ca PUZul te lasă fără proprietate etc

    Un popor înarmat este un popor liber. Și nu, exemplul nu e doar SUA ci și mica Elvetie unde fiecare casa are câte o pușcă și muniție aferenta ( ținute sub cheie bineînțeles).
    Povara și prețul libertății e prea mult pt unii. Pt cei slabi e usor sa caute un tătuc. Ca în România unde marea majoritate a fost asa de spălată pe creier de comuniști ca suntem nici apărați de politie (care e o gluma buna) dar și refuzam sa cerem dreptul de auto-apărare.

    Aștept minusurile :)
    12
    11
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.