Ziua miliardelor

Ziua miliardelor
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Multe se întâmplă începând cu 1 iulie, dată care poate fi considerată una dintre cele mai "scumpe" zile ale acestui an. Este foarte greu de cuantificat impactul financiar al tuturor măsurilor care au intrat în vigoare, dar cu siguranță este vorba de multe miliarde de lei. Se scumpesc biletele de tren, dar începe compensarea carburanților. Sistemul e-Factura devine obligatoriu, la fel cum devine și radarul mărfurilor cu risc fiscal ridicat, iar persoanele fizice care au câștigat (mult) mai mult decât au declarat se pot aștepta să le bată fiscul la ușă. Se majorează valoarea tichetelor de masă, dar cresc și dobânzile la creditele noi. Iată, mai jos, câteva detalii.

Cu foarte puțin tam-tam, s-au scumpit biletele de tren pentru toți operatorii feroviari, nu numai la CFR Călători. Majorarea de 20 la sută a cerut-o, însă, CFR Călători, argumentând cu creșterea prețurilor la energie și afirmând că ultima majorare de prețuri a avut-o în 2013. Autoritatea Feroviară a aprobat majorarea, valabilă pentru toată piața.

Prețurile carburanților vor fi compensate, cu 50 de bani pe litru, în perioada 1 iulie - 30 septembrie. Nu e clar când va fi vizibilă reducerea prețurilor la pompă, pentru că nu toți benzinarii au anunțat ieftiniri. Nici guvernanții nu știu acest lucru. Cert este că stațiile care vor crește prețurile în această perioadă vor putea fi acuzate de speculă.

În iulie, pensionarii ale căror venituri sunt de cel mult 2.000 de lei vor primi, o singură dată, un ajutor financiar de 700 de lei. Măsura are un impact bugetar de 2,3 miliarde de lei, iar de ea vor beneficia circa 3,3 milioane de pensionari. Atenție, cei care au și alte venituri în afară de pensie și depășesc astfel pragul de 2.000 de lei nu vor primi cei 700 de lei.

Valoarea maximă a tichetelor de masă crește, de la 1 iulie, de la 20,17 la 30 de lei. Însă angajatorii nu sunt obligați să acorde aceste tichete la valoarea lor maximă, ci doar să nu o depășească.

Tot de la 1 iulie, roamingul în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European devine mai ieftin. Scad și suprataxele pentru depășiri ale traficului de date, minutelor de convorbiri și SMS-urilor trimise, iar clienții trebuie să fie notificați de operator dacă roamingul lunar consumat depășește 100 de euro. Ei trebuie să confirme că vor să se continue furnizarea serviciului de roaming. Altfel, serviciul se sistează.

ANAF va intra "masiv" în veniturile a peste jumătate de milion de români, care au declarat mai puțin decât au câștigat. Inspectorii își vor lua informații din orice loc, inclusiv de pe Facebook. Așadar, atenție la ce postați! Bine, acest lucru ar trebui să fie în general valabil, nu numai acum, când e vorba de Fisc.

Citit 1448 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Iulie 2022 11:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.