Pe vremuri nasoale, o stângă normală creşte-n voturi. Nemulţumire populară + partid de opoziţie + manifest/program/declaraţii populiste = victorie.
Cum pe la noi stânga lui Ponta ar vrea şi n-ar vrea să preia ţara pe chituci şi eventual să se scufunde împreună, iar stânga, botezată dreaptă, a lui Vadim s-a scurs sub pragul parlamentar, sunt aşteptate oferte din provincie.
Din provincia politică, adică. Desfiinţatul PCR apărea ieri - neînregistrat legal, că nu se poate, în gura unor neni care veniseră la Ghencea Militar să vadă dacă Ceauşescu este acolo.
Ceauşescu, un brand încă nefolosit, din ce în ce mai puternic cu cât ne apropiem de valul de concedieri, de creşterile de preţ adevărate şi de tot mai multe falimente.
Căci se spune că România încă n-a fost lovită en gros de criză, atacul de-abia de-acum vine şi va fi vreme să se scoale şi stânga de pe jos… Cum românii şi-au pus speranţa în vindecarea rănilor de tot felul, automat, la intrarea în UE, tot aşa cum pe vremuri i-au aşteptat pe americani, oficial urăsc bine comunismul…
Să te întorci adică spre UE, eminamente capitalistă, înseamnă să întorci spatele comunismului. Majoritatea liderilor de azi sunt băieţii veseli din raftul doi al nomenclaturii comuniste sau feciori de învârtiţi ai epocii trecute. Ei sunt deci cei mai vehemenţi contestatari ai comunismului, nu de alta, da’ să nu li se vadă vopseaua roşie de dedesubt!
Cum ei nu pot fi o stângă autentică, după ce au fost o micuţă şi coruptă stângă comunistă, stânga trebuie să apară deci din altă parte. Din neant, un fel de clonă politică, creată în laboratoarele unui vrăjitor. Şi ce poate fi mai de stânga – cel puţin după nume, căci nu putem vorbi de experienţă, de pildă experienţa sindicală a unui Miron Mitrea, altoită pe doctrina social-democrată a PSD – decât Partidul Popular Român?
Între Republica Populară Română a lui Dej şi partidul, în plină creare, al lui Diaconescu, diferenţa este de nuanţă, o nuanţă foarte groasă însă: Diaconescu se gândeşte, desigur, la popularitate, la populism. El nu are nevoie de acest partid decât ca să iasă preşedinte, şi gurile rele vorbesc, plauzibil, de un viitor preşedinte de paie cu un viitor premier Băsescu, după model Putin.
Diaconescu – DD! – are nevoie de audienţă, pentru a creşte cantitatea de reclamă la postul său popular de televiziune – o trambulină electorală verificată în campanie, cu succes, şi de preşedintele Băsescu. Îşi sporeşte singur audienţa, ajutat – inconştient sau făcătură? – de „organe”.
De la miştocarul care râdea pe sub mustaţă la glumele deseori revoltătoare ale lui Gabriel Fătu şi spectacolul intrării triumfătoare în studioul său tv cu cătuşele pe care şi le-a pus singur, pentru spectacol, nu văd o mare diferenţă.
Invitat marţi la un alt post de televiziune, Diaconescu se străduia să stea demn ca o cadră, în timp ce o partizană îi tot acuza pe cei din studio că nu-l întreabă doct pe viitorul preşedinte, de pildă despre criticile Comisiei Europene. Chestie discutată, cu oameni care chiar se pricep şi nu au nevoie de publicitate electorală, într-o altă emisiune, specială.
Păi, cum să-l întrebi pe DD despre altceva decât despre preşedintele Băsescu, după ce DD s-a lăudat, incredibil, că s-a conversat cu acesta pe tema dacă a ordonat şeful ţăriii (!) sau n-a ordonat arestarea sa. Cel mult, omul mai poate fi întrebat despre cum se mai simte Elodia…
Dacă cineva îţi plânge pe umăr, nu înseamnă că are şi soluţii, că ştie să le aplice. Nu înseamnă în mod obligatoriu că îi şi pasă… Nişte păpuşari vor acum să ne lege sforile ca să credem într-o stângă de televiziune, cu decoruri din carton.
Avem acum şi fundal! La timp, moaştele Ceauşeştilor sunt scoase, parcă spre a-i resuscita pe nostalgicii perioadei când, cu gura închisă, după ce stăteau ore la cozi, se întorceau în casa dată de stat, deschideau frigiderul burduşit la negru şi nu se gândeau că mâine ar putea fi concediaţi… Astăzi e „mâine”, e criză cu DD… pe stânga.
