Cine sapă groapa altuia...

Cine sapă groapa altuia...
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Ajuns în ziua 156, războiul din Ucraina nu dă niciun semn că s-ar putea încheia curând. Şi chiar dacă Rusia a cucerit aproape întregul Lugansk şi mare parte din Doneţk, ca să nu mai punem la socoteală Crimeea, Ucraina rezistă şi pare net favorită, în condițiile în care resursele ruşilor au început să se împuţineze. Armata lui Putin scoate deja din depozite arme foarte vechi, iar în ceea ce priveşte oamenii are clar probleme.

Cecenii s-au retras în munţii lor, după ce s-au războit mai mult pe reţelele de socializare decât pe front, iar acum visează la arme sofisticate pentru a-şi apăra râul şi ramul pe care nu le atacă nimeni. Buriaţii, aflaţi multă vreme în prima linie a ostilităților, au fost trimişi la odihnă, iar acum nu mai vor să se întoarcă şi să fie carne de tun, mai ales că la împărţirea bunurilor furate din Ucraina n-au prea fost luaţi în calcul.

În plus, economia rusă este anesteziată de sancţiuni şi va face implozie curând, în ciuda optimismului afişat de oficiali, iar nemulțumirile populare nu vor întârzia să apară, chiar dacă pe la colţuri la început, ca-n orice regim totalitar.

În condițiile în care ucrainenii sunt gata de contraofensivă, războiul s-ar putea prelungi serios. Cum pierderile Rusiei sunt deja uriaşe, încă un an sau doi de război ar putea reduce dramatic puterea militară a Rusiei, iar armata nu va mai putea controla uriaşul teritoriu al ţării, pe fondul problemelor sociale. Dacă şi "ţarul "Putin" va fi obligat să cedeze puterea unui lider necunoscut, "imperiul" s-ar putea face ţăndări la fel de rapid precum "cortina de fier" în 1989.

Într-o astfel de situaţie, "noua" Rusie va fi probabil o ţară cu o treime, cel mult jumătate din suprafaţa actuală, concentrată în jurul Moscovei, relativ bine industrializată, dar fără resurse semnificative, astfel că din punct de vedere economic ar fi cam de talia statelor est-europene foste comuniste, numai bună de piaţă de desfacere pentru China şi Occident. Hălci mari din "imperiu", gen Siberia (centru), Iacuţia (est) sau Neneţia (nord), ar putea deveni republici de sine stătătoare, iar resursele naturale uriaşe de care dispun le-ar asigura un nivel de trai comparabil cu al Europei de Vest, evident dacă vor avea şansa unor "despoți luminaţi", nu a unor satrapi, pentru că un regim democratic e greu de instaurat din prima. Ar fi posibilă şi desprinderea unor ţări mai mici, unde populaţiile neruse sunt semnificative şi afişează un naţionalism bine dezvoltat - gen Tatarstan, Başchiria, Buriaţia, Karelia sau chiar o federaţie de republici caucaziene, în frunte cu cecenii lui Kadîrov.

Şi chiar dacă ruşii au plecat la război ca să împartă Ucraina, n-ar fi deloc exclus ca ei să fie în cele din urmă cei împărţiţi.

Citit 3160 ori Ultima modificare Vineri, 29 Iulie 2022 18:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.