Odată cu publicarea noii sale doctrine navale, Rusia numește oficial SUA drept principalul său rival. Războiul Rece, care părea deja istorie la început anilor '90, revine astfel din nou în actualitate. Față de conflictul înghețat care a dominat a doua jumătate a secolului trecut, România se află, în prezent, de partea bună a cortinei, chiar dacă tot la graniță.
Nici de partea cealaltă a baricadei lucrurile nu stagnează. Iar dacă declarațiile belicoase ale Moscovei în privința NATO sunt, deocamdată, simple declarații, Statele Unite au anunțat că celebra Divizie 101 Aeropurtată a SUA a revenit în Europa, pentru prima oară după 1944. O parte dintre militarii acestui corp militar de elită se află în România. Acum, putem spune, deci, că americanii au venit deja.
Față de acum trei decenii, Rusia nu mai este nici măcar aparent o superputere, după cum o arată conflictul sângeros din Ucraina. Singurele amenințări rusești se reduc acum strict la arsenalul nuclear moștenit din perioada sovietică și la capacitatea și apetitul regimului de la Moscova pentru războiul dezinformării.
Chiar dacă noile realități găsesc acum România într-o poziție extrem de favorabilă, de data aceasta, pentru noi, poate mai mult ca oricând, inamicul principal vine chiar din interior. Dacă ultimele decenii ne-au arătat ceva, acest lucru este că o societate democratică puternică, cu un standard crescut al vieții, nu se poate clădi decât pe principiile meritocrației. Or, în ciuda reformelor clare, care au făcut din România un stat european cu acte în regulă, meritocrația este încă un copil orfan în societatea românească.
Promovarea incompetenților în funcții-cheie, fenomen endemic în țara noastră, ne-a afectat și continuă să ne afecteze de două ori mai grav decât am putea crede. Pe de o parte, practica pilelor și a relațiilor din sistemul public înseamnă că avem instituții ale statului ineficiente și costisitoare pentru buget. Pe de altă parte, această practică moștenită din comunism a contribuit în mare măsură la exodul creierelor din ultimii 30 de ani, ceea ce ne-a văduvit de, poate, cea mai valoroasă resursă pe care o aveam la îndemână, ca țară.
