Am spus-o si o să o mai spun: cea mai sigură metodă de a distruge un popor este să îi distrugi educația. Și cea mai durabilă educație posibilă este cea din familie. Pe cale de consecință, a distruge familiile este rețeta ideală de schingiuire ireversibilă, cu consecințe multiple, nebănuite și definitive ale unei nații.
Conform celor mai recente statistici oficiale, peste 75.000 de mii de minori din România nu au și nu au avut șansa să crească în familii normale din cauză că cel puțin un părinte a fost mânat de sărăcie și de nevoia de a-și asigura traiul, să plece din cuib și să trăiască în alta țară. Ani la rând, generații de copii au fost private de noțiunea de mamă și tată sub același acoperiș, de a avea o siguranță emoțională, afectivă și materială în așa fel încât să-și poată însuși niște repere corecte. Crescuți de bunici, părinți singuri, mătuși sau chiar ajunși în sistemul de stat, copiii cu părinți ”stranieri” au devenit, la rândul lor, străini de valorile cele bune. Pentru a-și suplini carențele, mulți dintre acești copii și-au găsit refugii în modele strâmbe, în vicii, de la vârste mult prea fragede au apucat-o pe căi greșite. Pe scurt, au căutat în locuri întunecate lumina pe care ar fi trebuit să o primească de la adulții care, poate, nu au avut de ales. Sacrificate pentru un pumn de euro, generații de minori, unii ajunși acum adulți, nu mai au noțiunea familiei, sunt acei tineri pentru care banul și nu felul în care este câștigat, primează, sau pentru care binele celor din jur nu este atât de important precum confortul personal. Așa se face că tot noi contabilizăm zilnic efecte și tot căutăm explicații. De ce? E mai ușor să găsim vinovați, și de cele mai multe ori dăm vina pe ”copiii ăștia din ziua de azi”. Copiii ăștia din ziua de azi sunt un efect de genocid asupra unei nații ieșite din comunism cu ideea că trebuie să aibă. O vulnerabilitate născută din sărăcie face ca acum să asistăm la situații de genul tragediei de la Constanța, unde un puști care, la ridicola vârstă de 16 ani, era un cunoscut vitezoman, a furat mașina mătușii și și-a băgat în mormânt trei prieteni, nici el fiind prea departe de marginea gropii. Teribilismul alimentat pe rețelele sociale și potențat poate de alcool s-a născut, și în cazul lui, de privarea de mamă, de grija unei familii normale. Revolta iscată într-un copil abandonat și crescut de rude și de un tată, poate, prea neputincios, a ieșit la iveală și a creat o tragedie. Iar drame, la scară mai mică, se petrec zilnic. În mrejele drogurilor, la păcănele sau în brațele proxeneților, generații de copii români se pierd, ireversibil, între neputința părinților și a unui stat incapabil ori să-i țină pe aceștia acasă, ori să-i ocrotească pe cei rămași.
