Dorel nu face UNTOLD-uri!

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

60 de milioane de euro au rămas la Cluj-Napoca de pe urma ediţiei a VII-a a Festivalului UNTOLD! Orice ocazie de a petrece public poate fi gândită în primul rând şi ca o afacere rentabilă pentru o comunitate locală, nu numai ca o cheltuială şi o corvoadă publică! Ocazii se găsesc, cu vârf şi îndesat! Şi aici, la Dunărea atât de largă, unde ne-am bucurat de Serbările Galaţiului, de un festival al Scrumbiei, de festivaluri naţionale şi internaţionale ale Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”, chiar şi de Oktoberfest, avem anual şi ocazia unei Zile a Marinei mai fastuoase. Încep să prindă contur, atractive foc, şi Festivalul istoric „Vladislav I” de la Brăila sau, în judeţ, Festivalul Piroboridava, organizat de tecuceni pentru 19-21 august,  desigur, deocamdată cu mai puţin beneficiu financiar pentru comunitate. Galaţiul a renunţat însă la tradiționalele reconstituiri!

Festivaluri de tot felul, de la cel internaţional de teatru de la Sibiu la cel medieval de la Mediaş, cer cheltuieli, care aduc însă înapoi mult mai mulţi bani oraşului!

Acum, organizatorii UNTOLD vor cheltui şi aproape un milion de lei pentru repararea și refacerea unor zone din oraș care au suferit de pe urma puhoiului  de participanți. De exemplu, pentru refacerea gazonului de pe stadion, a unor bănci distruse, pe ecologizare. Cheltuielile merită însă din plin: oraşul s-a umplut de bani! Concertul ridicat, o-ho-ho, în top cinci mondial al festivalurilor de gen, a adus la teşchereaua publică clujeană 60 milioane de euro! Uimitor, la  cei un sfert de participanţi din judeţ, s-au adăugat turişti din străinătate – 15 la sută din total – plus 60 la sută din restul României! Au fost vreo 360.000 de participanţi  din peste o sută de ţări, precum Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Israel,  Polonia, Ungaria, ba chiar veniţi cu avionul tocmai din Brazilia, Argentina, Japonia sau din SUA!  Pic cu pic, fiecare cheltuind acum măcar 225 de euro pe transport, cazare sau pe amintiri, pe alte cumpărături, pe bere, pe mâncare, s-au strâns astfel milioanele! „Banii cheltuiţi de cei care au venit la Festivalul UNTOLD se vor regăsi în impozitele şi taxele locale, încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente şi case care şi-au pus la închiriat proprietăţile”, comunicau organizatorii la încheierea vestitului festival.

Cu o poziţie excepţională la Dunăre, cu păduri şi alte atracţii prin judeţ, doar festivalurile mănoase pe măsură par să le lipsească gălăţenilor! În fond, se poate şi „închiria” un maestru director de festival, român sau străin, fără a lăsa astfel de sarcină la mâna vreunui Dorel! Numai să se vrea.

Citit 1368 ori Ultima modificare Duminică, 14 August 2022 18:50

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.