Mărturisesc cinstit, trăiesc datorită unor medici. Iar primul care-mi vine în minte este, poate, cel mai bun pediatru pe care l-a avut, într-o vreme, Galaţiul - dr. Romulus Cighir. N-aş putea uita nici asistentele şi infirmierele care-au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să-mi aline suferinţele şi să fiu bine.
„Fiecare doctor are cimitirul lui…”, mi-a spus, la un moment dat, unul dintre medicii mei salvatori. Apoi aveam să văd expresia devastată a unui medic căruia îi murise, pe masa de operaţie, pacientul zdrobit într-un accident rutier, pe care se lupta să-l salveze. Cu experienţa a zeci de ani de activitate profesională de excepţie, şi totuşi, moartea aceea îl răvăşise. „Nu-l duce la Reanimare. Lasă-l pe secţie, că poate mai are o şansă. E aşa de tânăr!”, mi-a ajuns la urechi, într-o noapte de spital, şoapta unor cadre medicale care îşi asumau o gardă grea, încercând să salveze o viaţă. Viaţă despre care ştiau că s-ar fi putut pierde la Reanimare, acolo unde, prea des, scapă doar cine are zile.
E drept, erau alte vremuri. Spitalele nu erau atât de copleşite de suferinţe, de infecţii, de neputinţă, mizerie, sărăcie, indiferenţă şi lipsuri. Aduceri aminte care mă fac să mă întreb (de) unde ni s-a îmbolnăvit Sănătatea.
„Doamnă, mă aşteaptă pacienţii!”, i-a spus deunăzi, agasată, doctoriţa de familie unei paciente septuagenare, hipertensive şi cardiace, care avea Covid şi îi cerea sfaturi şi reţetă la telefon. Era o zi de vineri după-amiază, iar medicul se grăbea să intre într-un weekend prelungit până luni după-amiază, timp în care nu putea fi deranjat. Iar pacientei de la telefon, în caz că s-ar fi simţit mai rău decât era deja, nu-i rămânea decât să îngroaşe rândurile la Urgenţe. Ignorată de medicul de familie, putea deveni o urgenţă…
„Pune şi tu o compresă cu muşeţel!”, a fost recomandarea medicului de familie pentru un ochi roşu şi iritat. Câteva ore mai târziu, la oftalmolog, ochiul suferind avea să fie diagnosticat cu conjunctivită acută. Şi, dacă mai întârzia, risca să-i fie afectată corneea. Dar pentru medicul de familie muşeţelul părea leacul suprem!
Nu sunt ipohondră. Şi, adesea, îmi caut diagnosticul şi leacul pe „dr. Google”. Însă nu pot să nu mă întreb unde ni s-a îmbolnăvit Sănătatea. Poate la bază, la medicina de familie, care ar trebui să prevină spitalul şi să împuţineze urgenţele. Şi care-i cea mai mare suferinţă a Sănătăţii? Sărăcia? Nepăsarea? Neputinţa? Mizeria, sub toate formele ei? Şpaga? Toate la un loc… Greu de spus. Şi mai greu de crezut că ne mai facem bine...
