Minciunile care ne omoară

Minciunile care ne omoară
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Este nevoie ca noi și noi pacienți să moară din cauza bacteriilor luate din spitale pentru ca problema infecțiilor nosocomiale să ajungă din nou în atenția opiniei publice. Cele mai recente astfel de tragedii sunt cele petrecute în secția ATI a Spitalului Județean din Târgu Mureș și moartea celor trei bebeluși la Spitalul Județean din Cluj Napoca. Numărul persoanelor răpuse de microbii din spitale este însă cu mult mai mare, iar cel mai grav este că Ministerul Sănătății nu are nici măcar o idee cât de cât relativă asupra gravității situației. 

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a ieșit recent cu o declarație în care estimează că infecțiile intraspitalicești ucid, în medie, cinci români în fiecare zi. Problema este că estimarea făcută de ministru are la bază date incomplete și tocmai de aceea eronate. Infecțiile nosocomiale fac victime peste tot în lume. În țările cu sisteme de sănătate funcționale, mai întâi se află care este numărul real al pacienților infectați, după care se iau și măsuri potrivite pentru limitarea focarelor și pentru prevenirea îmbolnăvirii altor pacienți. În România, lucrurile se întâmplă exact invers.

Țara noastră raportează în prezent unu la sută din totalul cazurilor externate ca fiind infecții asociate asistenței medicale, în timp ce media pe plan european este de șapte la sută. Cu cea mai mare parte a infecțiilor nosocomiale ascunse sub preș, nu este de mirare că nimeni nu cunoaște, de fapt, dimensiunea reală a situaţiei.

Aici stă esența problemei. În timp ce oficialii din Sănătate, de la managerii de spitale până la cei din Ministerul Sănătății, se mint și ne mint că problema nosocomialelor nu este atât de gravă, pacienții mor pe capete dintr-o cauză care ar putea fi prevenită. Vorbim aici despre boli transmisibile, unde identificarea rapidă și izolarea pacienților infectați sunt esențiale pentru împiedicarea îmbolnăvirii altor pacienți. Acest lucru nu se întâmplă în spitalele din România, iar tot ce ne rămâne de făcut este să ne numărăm în continuare morții. Nici nu este astfel de mirare că rata mortalității prin cauze tratabile este în România de 210 decese la 100.000 de locuitori, de peste două ori mai mare decât media europeană, de 92 decese.

Citit 1701 ori Ultima modificare Joi, 27 Octombrie 2022 17:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.