Într-o lume încercată de pandemie și război, de crize energetice, alimentare sau financiare, nu puțini sunt cei care au ajuns din nou să considere drept "un moft" măsurile de stăvilire a schimbărilor climatice. Să rezolvăm, zic unii, "problemele urgente" și să-i mai lăsăm pe cei "care-au pus planeta-n drum".
Ce nu înțeleg toți aceștia e că suntem în pragul unui "punct fără întoarcere", dincolo de care nicio măsură nu va mai putea salva lumea de la distrugere. Vorbim de o moarte lentă, dar cu un sfârșit la fel de implacabil ca eventuala folosire a armelor nucleare.
În aceste zile, liderii lumii iau parte la Conferința Părților Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27). Inclusiv România, prin președintele Klaus Iohannis, este prezentă. Acest summit se dorește a fi pasul de trecere de la definirea unor obiective privind schimbările climatice (Acordul de la Paris, Pactul Climatic de la Glasgow - n.r.) la implementarea unor măsuri concrete, unanim acceptate. Pare însă o misiune aproape imposibilă să ajungi la un acord global, când deciziile se lovesc de realități precum defrișările necontrolate, revenirea la folosirea resurselor de cărbune, emisii de metan, poluare extinsă, toate cu "particulare" motivații politice sau social-electorale.
Uniunea Europeană pare să-și fi asumat rolul de lider în privința stopării schimbărilor climatice, încercând să-și remodeleze întreaga strategie economică având la bază acest principiu. Se dorește un model de sustenabilitate aplicabil inclusiv și în alte colțuri ale lumii.
Din păcate, chiar și la nivelul UE, abordările sunt inegale și supuse, ele însele, conjuncturilor de tot felul. România, de exemplu, subscrie politicilor comunitare privind clima, dar un program precum "Fit for 55" (menit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră ale UE cu 55 la sută până în 2030 - n.r.) se pierde în "meandrele concretului".
Vorbim de eficiență energetică, dar nu avem încă o imagine a ce înseamnă sărăcia energetică la nivel național. Vorbim de resurse regenerabile, dar cei care se încumetă să-și pună panouri solare așteaptă cu anii să fie conectați la rețea. Vorbim de autoturisme ecologice, dar avem cele mai multe rable din Europa. Vorbim de agricultură, dar sistemele de irigații sunt lăsate în mila Domnului...
Toate aceste probleme sunt doar o "picătură" în multitudinea de probleme care ar trebui să-și găsească, fie și parțial, un răspuns COP27. Pare, după cum am arătat, o misiune imposibilă. Dar poate, la fel ca în filme, soarta omenirii va fi cu "happy-end".
