Nepăsarea față de interesul de a construi ceva durabil, stabil și de calitate, față de temeinicia lucrului întemeiat pe premise sănătoase, ne-a adus în punctul de a fi o societate complice la tot răul ce ni se întâmplă și pe care îl punem instinctual și lipsit total de rațiune pe seama unora sau altora, care nu sunt nicidecum cauze, ci pure efecte.
Cel mai ușor mod de a suporta vina este să îndrepți degetul spre altcineva sau altceva, punctual, atunci când inevitabilul se produce. Ne este greu să digerăm că în spatele marilor probleme cu care ne confruntăm ca societate, ca stat, sunt lanțuri cauzale, îngroșate sub efectul bulgărelui de zăpadă. Am putea exemplifica prin Educație și Siguranța Publică, pentru a atinge două aspecte dureroase și de care depind soarta și chiar viața unui popor.
Experimentele cu educația copiilor, de la cele mai fragede vârste și terminând cu fabricile de diplome care scot pe bandă medici care nu au de la cine învăța medicină, juriști care nu au de la cine afla cum se face dreptatea, profesori care nu au de unde deprinde meșteșugul formării creierelor sau ingineri care nu mai au de unde fura meserie reprezintă o primă crimă la care, într-un fel sau altul, chiar noi suntem complici. Renunțarea la standarde și goana după o hârtie ușor obținută sau un salariu au dus, în timp, la ceea ce blamăm astăzi în gura mare fără putința de a mai schimba ceva. Ne plângem de spitalele în care murim cu zile, pe mâinile unor medici învățați cu atenții sau făcuți pe repede-nainte, ne plângem de dascăli care nu mai știu să facă din copiii noștri oameni și ne mănâncă bani la meditații sau de judecători care nu ne fac dreptate. Ne plângem că nu mai sunt polițiști pe stradă și că aceia care sunt au devenit nepăsători și neprofesioniști. Că nu mai suntem în siguranță, iar pe șosele murim, zdrobiți de camioane conduse haotic de șoferi care nu știu altceva decât că trebuie să facă kilometri, la adăpostul unui lung lanț de complicități criminale.
Sunt prinși în acest lanț angajatorii, poliția restructurată ani la rând, măcinată de corupție și care, din varii motive, nu face prevenție cum ar trebui, la fel și alte instituții care ar trebui să stea cu biciul pe companiile de transport și pe șoferii care adorm la volan. Zilele trecute, o familie a fost distrusă, pe un drum național, într-o fracțiune de secundă în care un șofer a ațipit în trafic, după cine știe câte ore de condus. Poate că, dacă șoferul ar fi respectat timpii și s-ar fi odihnit, nu s-ar fi întâmplat asta. Poate dacă, pe traseul lui, ar fi fost oprit și controlat, un tată de 41 de ani nu și-ar fi lăsat fiica orfană. Sau, rămânând în aceeași notă, poate dacă un alt șofer (tot ucrainean!) ar fi fost competent verificat la vamă, n-ar fi produs dezastru după ce a zburat de pe șosea, cu TIR-ul. Poate dacă...
