De ce trebuie să se întâmple vreo tragedie ca să simulăm că ne pasă? Că vrem schimbare? Habar n-am, dar se regăsește în ADN-ul puterii de la noi obiceiul de a clama sus și tare: "Vinovații să plătească!" Cine sunt vinovații? Cumva pilele, cumetrii, finii, amantele și datornicii înșurubați cu favoritisme în funcții călduțe, de unde, la o adică, trebuie să "răspundă" pentru vreo nefăcută soldată cu pierderi de vieți și drame incomensurabile?
Vă mai amintiți oroarea de la Onești? Cei doi muncitori executați în apartament sub ochii poliției și cu mascații la ușă? Tăvălugul care a urmat cu vini aruncate în stânga și-n dreapta, spre șefi, executanți, proceduri, sistem, asasin și tot neamul lui? S-a cerut "sânge", explicații, demisii, anchete. S-au luat la puricat, chipurile, proceduri, legi, ce s-a făcut, ce s-a încălcat, ce nu s-a respectat. Vicii și greșeli. S-a lăsat cu demiteri, de fapt cu schimbări din funcții ale oamenilor considerați vinovați, șefi de poliție. S-a zguduit sistemul de sus până la genunchiul broaștei, pentru ca mai apoi, odată cu înmormântarea sărmanilor executați și cu trimiterea criminalului după gratii, să se aștearnă liniștea. Procedurile de intervenție nu prea s-au reformat, șefii nu au fost cernuți mai cu strictețe, abaterile din sistem, care duc în timp la slăbirea lanțului, nu au fost sancționate și mai drastic.
Dar de cazul Caracal vă amintiți? În caz că nu, tot de prin zona cu pricina (culmea!) vine, acum, o nouă dramă care să ne amintească de ce nu ne mai facem bine. Tragedia de la mina Complexului Energetic Oltenia, cu trei muncitori care au murit în drumul spre pâinea zilnică și alți zece care au văzut moartea cu ochii ni se derulează sub același spectru. Explicații și anchete, demisii și măsuri urgente sunt cerute de exponenții care se consideră îndreptățiți să ia poziție într-o atare dramă, petrecută într-un sector mult decimat și unde munca se derulează în condiții greu de imaginat. Se cer plecări din funcții ale unor oameni care, poate, nu au văzut în viața lor o mină, dar care au ajuns să conducă destinele unui astfel de domeniu. În minerit nu s-au mai făcut investiții, iar "plata" pentru asta ar trebui să fie grea și lungă. Acolo, sub pământ, oamenii își riscă viața mai mult decât ar implica riscurile normale ale unei astfel de activități. Într-o mașină de zece locuri se urcă 20 sau poate 30 de oameni. Și câte altele. Deficiențe care țin de un management putred de la primul șef, cel mai mic, până la cei care dau cu pixul și decid cursul banilor. De ce mai dăm la cap, când picioarele sunt rupte, iar mânuțele, dirijate cu sfori infinite de păpușarul care așteaptă, perfid, o nouă tragedie?
