Ziua Naţională a Lecturii, stabilită pe 15 februarie, este marcată de fiecare instituţie de învăţământ, de fiecare clasă, aşa cum se pricepe mai bine profesorul organizator. E minunat că se întâmplă aşa, pentru că orice prilej de a deschide o carte în faţa tinerilor şi a lectura din ea este, fără niciun dubiu, un câştig.
Însă stau şi mă întreb de ce, cu tot cu astfel de acţiuni, lucrurile nu merg în direcţia care trebuie. Generaţia mea citea. Şi nu ne împingeau părinţii de la spate. Dimpotrivă, erau supăraţi că stăteam cu romanele în mâini până dimineaţa, consumam curentul, pierdeam timpul, în loc să învăţăm pentru şcoală. Aveam chiar şi metode subversive prin care păcăleam vigilenţa părinţilor. Una era cititul cu lanterna sub plapumă. Am făcut şi eu asta, dar am rămas şocată câţi dintre prietenii mei mi-au povestit acelaşi lucru. Culmea, mama avea la rândul ei o istorie asemănătoare, dar cu lumânarea, de era să dea foc la casă. Sau ascunsul romanului în manualele de la şcoală. Când îi umpleai de mândrie pe părinţi că tu înveţi cu orele, dar, de fapt, te bucurai nestingherit de lectură.
Azi se dă vina pe tehnologie. Şi, în mare parte, lucrul acesta este adevărat. Generaţia mea nu avea alternativă de petrecut timpul decât prin lectură. Dar să fie numai ăsta motivul?
Mă uit la piticii mei de grădiniţă cum stau încremeniţi pe scaun mult peste puterile lor atunci când îi farmeci cu o carte. Una frumoasă, cu ilustraţii inspirate, cu subiecte din lumile pe care vor să le exploreze. Îmi zic: uite, digitalizaţii ăştia iubesc totuşi cărţile când sunt mici. Dar, pe undeva, pe parcurs se rupe vraja. E posibil să fie şi vina manualelor care au rămas încremenite în texte şi autori care nu mai spun nimic tinerilor din ziua de azi. Chiar Mircea Cărtărescu a vorbit recent, la Galaţi, despre acelaşi lucru. Autorii de manuale i-au ales chiar şi lui cele mai puţin ofertante texte, abundă în clasici, care nu mai au cum atinge sensibilitatea omului modern şi nici măcar nu mai conţin nicio autoare. Pe vremuri era Hortensia Papadat Bengescu, dar a fost scoasă şi ea.
Prin urmare, alături de sărbători ale lecturii, naţionale şi internaţionale, s-ar cere neapărat o primenire a manualelor şi a programelor la literatură, mai ales cele de liceu. Pe criteriul valorii, fără discuţie, dar poate se vor alege şi nişte autori mai "prietenoşi" cu tinerii. Ei există.
