În timp ce România ocupă an de an primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame minore, educația pentru sănătate, ca disciplină școlară obligatorie, lipsește, în continuare, din Legea educației. Și în această privință, lipsa de repere a societății și educația extrem de deficitară a multor părinți le permit politicienilor fie să tergiverseze cu anii adoptarea unor măsuri sociale esențiale, fie să ducă în zona demagogiei astfel de demersuri.
Recent, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a ieșit în spațiul public declarând că a discutat cu ministrul Educației, Ligia Deca, despre introducerea educației pentru sănătate ca disciplină obligatorie în școli, în caz contrar afirmând că "nu o să progresăm în multe domenii", inclusiv când vine vorba de sarcini nedorite.
Problema este că nici Alexandru Rafila și nici Ligia Deca, la fel cum nu au făcut-o nici ceilalți miniștri care au deținut, în ultimele decenii, cele două ministere, nu au făcut și nu fac nimic concret pentru introducerea acestei discipline în programa școlară obligatorie. Abia după ce acest pas legislativ ar fi făcut, ar putea fi posibile crearea unor manuale bine gândite și instruirea unor dascăli care să poată preda în mod competent o disciplină atât de importantă.
În continuarea discursului său, ministrul Sănătății se declară dezamăgit că doar cinci la sută dintre părinți își înscriu acum copiii la această materie opțională, disciplină care este absolvită de numai doi la sută dintre elevi.
Nu de miniștri ai Sănătății dezamăgiți avem însă nevoie, ci de oficiali capabili și îndeajuns de curajoși încât să transpună și în practică ceea ce declară cu atâta generozitate la televiziunile cumpărate.
Până la introducerea educației pentru sănătate ca disciplină obligatorie, mulți părinți din România au ei înșiși nevoie de lecții de educație elementară. Ar putea afla astfel că educația pentru sănătate nu înseamnă doar educație sexuală, că educația sexuală bine făcută le poate feri copiii de sarcini nedorite și de pericolul mai prezent decât oricând al bolilor sexuale și că vaccinurile nu au fost inventate pentru controlul populației, ci pentru ținerea sub control și eradicarea unor boli teribile.