Putem privi violența sub două aspecte, psihologic și legal. Oricum am judeca fenomenul, pare scăpat de sub control. Sub primul aspect, rădăcinile sunt nebănuit de alambicate și înfipte în numeroase cauze.
Sub cel de-al doilea, al felului în care legea își face treaba de a-i pedepsi în ultimă instanță pe violenți, lucrurile ar trebui să fie ceva mai obiective. Pentru că legea e scrisă, iar cel care o aplică trebuie să o facă inclusiv raportându-se la bunul lui simț.
Bun-simț care, de multe ori, excede regulile scrise care, în virtutea ideii că ”justiția este oarbă”, ar trebui aplicate tuturor, fără prea multe argumente subiective. Se dă următoarea situație. O femeie, încă tânără, nimerește într-o relație cu un individ întâmplător mai copt. Relația nu merge, escaladează, încep violențele sub formă de amenințări, bătăi, insulte. Femeia încearcă să scape, iar legea pare singura modalitate de a se apăra. Aici intervine amara ironie a neputinței, pentru că, folosind aceeași violență, agresorul sfidează riscul și, bazându-se pe el știe ce - poate pe indulgența de care beneficiază agresorii în general în fața justiției? - merge mai departe, din rău în mai rău. O aparent banală hotărâre judecătorească, dar care ar trebui să fie un eficient instrument în protejarea temporară a vieții femeii care a cerut ajutor, este călcată în picioare tot de agresorul la gâtul căruia ”tinichelele” penale se înmulțesc precum ciupercile. Partea cu adevărat revoltătoare vine în ceasul al 12-lea, când, dat pe mâna unui procuror, legat fedeleș, agresorul scapă. Pentru că, probabil, nu prezintă pericol social. Nu este periculos el, individul, care și-a bătut concubina și a fost acuzat că și-a abandonat familia. Nu este periculos pentru că a nesocotit un ordin judecătoresc emis tocmai din această cauză. Nu este periculos pentru că a încălcat reguli de circulație și pentru asta i-a fost luat permisul, dar el tot s-a urcat la volan. Poate sta liniștit printre noi, restul oamenilor, așteptând o sentință care cine știe când și cum va veni. În acest timp, nimic nu îl va împiedica să dea târcoale femeii pe care a agresat-o cu atâta insistență și poate să îi facă și mai mult rău, rescriind încă un episod din lunga serie a agresiunilor familiale în care justiția s-a dovedit inutilă. Și nu pentru că nu s-a putut, ci pentru că nu s-a vrut. Sau, ca să fim indulgenți, nu s-a apreciat. Potrivit ultimei statistici centralizate a parchetelor, date publicității de Ministerul Public, în 2021 în România au fost aproape 1.400 de fapte de violență în familie, de la omoruri la abandon, iar cei mai mulți autori ai crimelor domestice au fost soți și concubini.
