E plin oraşul de şantiere şi, recunoaştem sau nu, faţa Galaţiului se schimbă, încet, dar sigur. Zone care păreau uitate de zeci de ani se transformă, devin mai prietenoase cu oamenii, mai adaptate la ritmul vieţii pe care o trăim. Mă bucură staţiile de încărcare pentru maşini electrice, chiar dacă încă nu avem atât de multe asemenea vehicule. Îmi amintesc de SUA, unde, remarcând dimensiunea uriaşă a autostrăzilor, mi s-a răspuns că se face o proiecţie a traficului preconizat pentru până la 50 de ani şi se construieşte în consecinţă. Nu este rău să investeşti pentru viitor, cu gândul la generaţiile care vin după noi şi care sunt mult mai preocupate, cel puţin la modul declarativ, de protejarea mediului în care trăiesc. Mă simt bine mergând pe jos prin zonele unde trotuarele au fost reabilitate, fără preocuparea că îmi voi scrânti piciorul la orice pas. Pistele pentru biciclete, chiar dacă insuficiente şi nu destul de bine demarcate şi semnalizate, sunt un semn că mergem în direcţia care trebuie. La fel, automatele pentru bilete de autobuz şi de parcare etc.
Un lucru însă rămâne constant, în Galaţiul aflat, altfel, în continuă transformare. La orice lucrare, oricât de mare şi importantă, nu se poate să nu rămână vreun capăt neprins în proiect, la care nimeni nu s-a gândit. Ori nu s-au schimbat nu ştiu ce ţevi sau nu s-au îngropat cabluri, ori, pur şi simplu, cineva nu a măsurat bine trotuarul, strada, bordura etc. La capătul străzii Siderurgiştilor, frumos reabilitată, exact în rondoul de la Ultimul Leu, o bucată de trotuar de vreo trei metri, maxim patru, a fost sărită de dalele de granit. Nu zic, n-o fi fost şi bucăţica aia în proiect şi, probabil, nu existau cele 30-50 de dale care să completeze. Dar, frate, cât de greu este să pui trei metri de asfalt, să ajungi cu trotuarul la nivelul celui vechi? Nu este primul exemplu de acest gen, evident, dar pur şi simplu nu pricep cum poţi, ca diriginte de şantier, şef de echipă sau ce fel de şefi o mai fi avut lucrarea cu pricina, să laşi lucrurile neterminate, într-un dispreţ clar faţă de calitatea propriei munci. Eu, să fiu primarul, aş pune pe panourile care anunţă lucrarea nu doar numele firmei de construcţii, ci şi pe al celor direct responsabili de cum se pune în practică proiectul. E un fleac, vor spune unii, trei metri de trotuar neterminat, pe lângă ce probleme avem în oraş. Poate, dar e ca şi cum ţi-ai face un costum scump la croitor de lux şi te-ar lăsa fără manşete la pantaloni. A doua oară nu mai calci acolo, nu?
