Două cazuri ne reţin atenţia astăzi, amândouă şocante şi de nedorit: un bărbat a fost arestat, la Galaţi, pentru viol şi pornografie infantilă, iar instanţa gălăţeană s-a pronunţat asupra unui caz de incest într-o familie din Brăila din care au rezultat şi doi copii, ajunşi acum în grija statului.
La prima vedere, situaţiile nu au nicio legătură între ele, dar în realitate sunt, dacă nu provocate, cu siguranţă favorizate de lipsa conştientizării nevoilor şi reacţiilor propriului trup de către indivizi, tineri şi foarte tineri, care au fost, cel mai probabil, complet lipsiţi de educaţie sexuală, chiar şi de genul celei care ni se făcea nouă, celor din generaţiile struţo-cămile dintre decreţei şi post-decembrişti.
Cu siguranţă, subiectul nevoii de educaţie sexuală la elevi nu este unul nou, şi nici unul facil. Se inflamează lumea, de ambele părţi ale baricadei, de parcă interesul superior al copilului ar fi doar o sintagmă de folosit în rapoartele oficiale, nu o realitate pentru care cu toţii ne luptăm. Să fim serioşi, ce este mai important? Să ştie copilul ce este şi ce nu este normal să se întâmple cu propriul corp şi cu propria persoană, când să spună nu, dacă este atins de cineva, cum să navigheze în relaţiile cu alţi copii de vârsta lui sau mai mari sau să i se prezerve, cu orice risc şi până la nu se ştie ce vârstă, inocenţa? Şi despre ce inocenţă mai putem vorbi astăzi, când oricum cei mici sunt, de cele mai multe ori, atât de abili utilizatori de computere, tablete, smartphones etc, încât ar putea, cel mai probabil, să dezactiveze orice funcţie de acord parental de pe site-uri mult mai repede decât am reuşi noi să o găsim? Orice părinte care se respectă şi care îşi iubeşte cu adevărat copilul va avea grijă să aibă cu el discuţiile grele - le ştiţi bine, alea despre cum apar copiii, cum ştim că ne iubeşte sau iubim pe cineva, cum să câştigăm respectul şi admiraţia fără să "vindem" favoruri sexuale etc. Dar, din păcate, există şi părinţi mai puţin învăţaţi, mai puţin implicaţi sau care, pur şi simplu, lucrează zi-lumină să pună o pâine pe masă şi nu au vreme de vreun tete-a-tete cu copiii lor. De ce să sufere aceştia, de ce să ajungă victime? De ce, când o simplă oră pe săptămână în care un profesor, un psiholog, un medic, un asistent etc le explică procesul normal de transformare a organismului la pubertate şi de ce sunt importante limitele personale, de ce trebuie să ştim să le demarcăm şi să le impunem, de ce nu sunt permise relaţiile sexuale între persoane înrudite poate face diferenţa dintre a fi sau nu victimă, dintre a aduce sau nu pe lume alte victime? Chiar contează mai mult pudibonderia decât sănătatea şi siguranţa următoarelor generaţii?
