Nimeni nu se naște delincvent. Delincvenții sunt produși ai societății. Fiecare om care alunecă pe această pantă o face pentru că se află într-un context care nu îi permite, din diverse cauze, să fie altfel. Așa e familia, așa e cercul, prietenii, o lume în care își permite să nu muncească și să nu respecte nimic. "Ce naște din pisică șoareci mănâncă" e o un proverb valabil, din păcate, în ceea ce privește evoluția acestei pături sociale, nu doar la nivel de relație familială, ci la nivel de relație individ-societate. Ca societate, avem delincvenții pe care îi merităm, pentru că s-a lucrat sistematic, pe toate planurile, la crearea premiselor pentru ca oamenii să fie "liberi" în a alege cum să-și trăiască viața, cum să-și crească pruncii, cum să-și câștige existența, cum să facă umbră pământului.
Când mai nimic nu a mai fost obligatoriu, în primul rând munca, au apărut alternativele. Bani câștigați din infracțiuni, din furturi, din tâlhării, jafuri și crimă organizată. Negoțul cu carne vie și droguri a devenit o afacere de succes prin care s-au clădit imperii, au ieșit oameni "de vază", s-au format și promovat modele. Iar oamenii "mici", cu puțină aplecare spre învățătură și muncă dreaptă, au copiat modelele. Și ca în orice "economie de piață", fie ea și subterană, au început războaiele, care se derulează în văzul tuturor și pe care tot acea societate care a favorizat perpetuarea delincvenților trebuie să le suporte.
Paradoxal, oameni care nu plătesc taxe și impozite, care nu aduc niciun profit lumii în care trăiesc, consumă cel mai mult din resursele publice. Clanuri care se răfuiesc în stradă solicită eforturile forțelor de ordine, care costă bani publici, solicită (poate) îngrijiri medicale în spitale publice, solicită servicii judiciare și cheltuieli pentru "cazarea" în pușcării, pentru că și Justiția e tot un serviciu public. Noi toți trebuie să suportăm costurile delincvenței pe care am încurajat-o, ca efect al unei "democrații" prin care am ciuntit dreptul și obligația de a învăța și de a munci. Avem pretenția, justă de altfel, ca cei plătiți din banul public să sancționeze și să corecteze aceste deviații. Să-l pună la punct pe delincvent și, eventual, să-l determine să nu mai facă.
Realitatea este că un delincvent născut și crescut "în rele" nu prea mai poate fi adus pe calea cea dreaptă. Să înfunzi pușcăriile cu "clanuri" poate fi o soluție de moment. Delincventul îmbătrânit la răcoare nu va ști, în libertate, să facă altceva, pentru că, dându-i-se de ales între ceva ce îi era greu și nu îi plăcea - munca și educația - și traiul dulce prin nelegiuiri, a ales, inevitabil, a doua variantă.
