Nu deschideţi şampania, tezaurul e tot la Moscova!

Nu deschideţi şampania, tezaurul e tot la Moscova!
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Parlamentul European a solicitat Federației Ruse, printr-o rezoluţie adoptată joi, la Strasbourg, să returneze integral României tezaurul național, sechestrat de Moscova în perioada 1916-1917. "Parlamentul regretă că Rusia nu a restituit integral României tezaurul său național, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale", a precizat Parlamentul European, în declaraţia votată cu o largă majoritate.

În timpul Primului Război Mondial, România a trimis în Rusia 91,5 tone de aur, care făceau parte din rezerva Băncii Naționale, colecții de bijuterii și monede rare, precum și bunuri de importanță culturală și istorică, precum arhive de stat, documente, manuscrise istorice, picturi de patrimoniu, cărți rare și colecții ale mai multor instituții. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul și a refuzat înapoierea acestuia, chiar dacă a acceptat în timpul discuţiilor bilaterale de după 1989 că aurul românesc a ajuns la Moscova. Trebuie precizat că au revenit totuşi în România, după cel de-Al Doilea Război Mondial, o parte din tezaurul "Cloșca cu puii de aur", câteva zeci de tablouri ale lui Grigorescu şi o serie de obiecte de patrimoniu, în special de natură religioasă.

Rezoluţia adoptată de europarlamentari este un semnal important, fără discuţie, care pune pe agenda internaţională o problemă viu dezbătută de societatea românească de la Revoluţie încoace. Practic, Uniunea Europeană şi-a confirmat astfel sprijinul pentru România în demersurile pe care ţara noastră le va face în această chestiune.

Până la recuperarea integrală a tezaurului e însă o cale foarte lungă. Teoretic, cea mai accesibilă variantă este acum cea de a impune returnarea tezaurului românesc printre condiţiile obligatorii pentru demararea discuţiilor ce vor urma după încheierea războiului din Ucraina, în cadrul cărora Moscova va solicita cu siguranţă băncilor occidentale deblocarea activelor ruseşti, estimate la circa 300 miliarde de euro. În comparaţie cu această sumă uriaşă, valoarea tezaurului României, de 5-7 miliarde de euro, este un mizilic.

Numai că, pentru a include problema tezaurului în negocierile de reluare a relaţiilor Europa - Rusia, România ar trebui să aibă un cuvânt mult mai greu de spus în forurile executive de la Bruxelles şi Strasbourg decât în momentul de faţă. Iar printr-o simplă rezoluţie, care este de fapt o declaraţie politică fără efecte juridice, nu se va întâmpla nimic, în condiţiile în care Parlamentul European adoptă sute de astfel de documente într-o singură legislatură (numai joi, 14 martie 2024, au fost votate zece rezoluţii!). Aşa că nu deschideţi deocamdată şampania, tezaurul e tot la Moscova!

Citit 1283 ori Ultima modificare Vineri, 15 Martie 2024 14:33

7 comentarii

  • postat de Gigel
    Sâmbătă, 16 Martie 2024 13:47
    5.13.215.***
    Nu se mai bea sampanie, la moda e proseco.Si tezaurul va ramane tot acolo ca pe Putin il doare la 10000km sau mai mult imprejur de ce spun toti.A atacat o tara ca asa a vrut el manareste alegerile si crede cineva ca va returna tezaurul?
    3
    7
  • postat de pro
    Sâmbătă, 16 Martie 2024 13:09
    5.13.170.***
    Cu regimul rusesc actual nu e nimic de negociat. Regimul Putin intelege doar de forta armelor si doar alegerile americane stau in calea unei desfasurari de forte fara precedent in Ucraina. SUA si Anglia au garantat integritatea Ucrainei si vor merge pana la capat.
    5
    7
  • postat de infracționistu
    Sâmbătă, 16 Martie 2024 10:27
    128.127.117.***
    Pentru Distrugerile cu nemțâi am fost declarați invinși și am plătit datorii de război de am ramas săracii europei si acuma.tezaurul era spre păstrare si innapoiere după război.Ok.Avem aur.Putem să-l extragem tot.Cine nu ne lasă?Să fim bogați?care e problema?
    0
    7
  • postat de eu
    Sâmbătă, 16 Martie 2024 09:35
    86.124.201.***
    Se vorbește prea puțin la rtv/a3,unde stai tu agățat de dimineață și până seara,florin.Situația era disperată la acel moment,nimeni nu a luat în calcul răsturnarea Romanovilor de Revoluție și apoi confiscarea ei de către bolșevici.Kerenski a urmărit schimbarea Țarului,nu a monarhiei
    2
    5
  • postat de florin
    Sâmbătă, 16 Martie 2024 08:37
    86.124.201.***
    Deci daca mai stirnim rahatul s-ar putea că să plătim mai mult pt crimele pe care le-am făcut alaturi de Hitler!Calitatea diplomației occidentale din păcate se vede din faptul că sa încurajat Ucraina să atace Rusia iar acum după doi ani Putin va cîștiga alegerile iar în UE va fi un extremism crîncen
    11
    8
  • postat de florin
    Sâmbătă, 16 Martie 2024 08:30
    86.124.201.***
    Curios că se vorbește prea puțin de al doilea transport spre Rusia al tezaurului care sa făcut către o Rusie in război intern cu Lenin atacind puterea țarului!Apoi Romania a fost parte la distrugerile pe care armata hitleristă le-a săvârșit in Rusia!Daca mai stirnim mult rahatul s-ar putea .......
    11
    8
  • postat de Aurel
    Sâmbătă, 16 Martie 2024 07:36
    86.124.202.***
    Ce a mancat lupul e bun mancat,indiferent daca in preajma alegerilor se reincalzeste aceasta ciorba cu tezaurul...
    6
    11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.