Canicula din luna iulie, inclusiv zilele de cod portocaliu și roșu care s-au succedat într-un șir parcă interminabil, ne-au determinat să „forjăm” aparatele de aer condiționat la maximum. Nici nu prea aveai cum altfel, din moment ce aerul începea să frigă încă de la 10.00 dimineața, iar „cuptorul” se mai domolea abia noaptea târziu, dar nici atunci suficient cât să se răcorească atmosfera cu adevărat.
În aceste condiții, factura caniculei din luna lui Cuptor îi va ustura pe foarte mulți români la buzunare. Și vorbim de factură la propriu, cea la curent electric, a cărei valoare ar putea crește de până la cinci ori pentru unii dintre noi. Multe facturi vor crește exploziv nu din cauză că ar fi dispărut plafonarea prețurilor. Nu, adevărul este dureros de simplu: consumând mai mult curent cu aparatele de aer condiționat, vom depăși pragul intervalului de consum mic, cel care are cel mai mic preț per kWh, și vom trece într-un interval superior, cu preț mai mare pe kWh.
După cum se știe, Guvernul a plafonat încă din 2022 prețul energiei pe trei paliere de consum. Astfel, la un consum mai mic de 100 kWh pe lună, plătim un preț foarte mic, de 0,68 lei pe kWh. Dacă depășim 100 kWh, plătim 0,8 lei pe kWh, iar pentru un consum mai mare de 300 kWh pe lună, tarifele cresc la 1,3 lei pe kWh.
Conform unui studiu al Asociației Energia Inteligentă, citat de HotNews, cea mai mare creștere a facturii în august, pentru consumul lunii iulie, va fi resimțită de cei care consumau în general mai puțin de 100 kWh pe lună. Aceștia sunt și cei mai mulți, în jur de cinci milioane de gospodării din totalul de nouă milioane de consumatori de electricitate din România.
S-a luat ca studiu de caz o familie care locuiește într-un apartament de două camere și care consumă mai puțin de 100 kWh lunar, având de plată o factură de 67 de lei. Într-o lună normală de vară, un sistem de aer condiționat de 18.000 BTU funcționează în medie patru ore pe zi, generând astfel un consum total de energie electrică de 185 kWh/lună (din care 87 kWh doar aerul condiționat). Se trece astfel în alt sistem de tarifare (0,8 lei kWh/lună pentru un consum între 100-255 kWh/lună), iar factura lunară crește cu 123%, la 148 lei cu TVA inclus.
Când temperaturile ating valori de 38-40 de grade Celsius, ținem circa șase ore pe zi AC-ul pornit. Având în vedere că funcționarea intensivă a sistemului de aer condiționat determină o creștere a consumului cu 202 kWh/lună, trecem în al treilea sistem de tarifare (1,3 lei kWh/lună pentru un consum de peste 300 kWh/lună), iar factura lunară crește cu 425% față de situația în care nu ar fi fost folosit un sistem de aer condiționat, la 349 lei cu TVA inclus.
Cifrele prezentate mai sus sunt doar un studiu de caz, dar e bine să fim pregătiți măcar sufletește pentru facturi mult mai mari la energie în luna august, asta dacă nu vrem ca după caniculă să ne ia răcorile.