Fața nevăzută a suferinței

Scris de Raluca Ichim

Sâmbătă, 28 Septembrie 2024 00:00

Toată suflarea vorbește despre tragedia prin care au trecut, în urmă cu aproape două săptămâni, locuitorii județului Galați, grav afectați de inundații și care în doar câteva ore s-au trezit pe drumuri, la propriu, după ce apele au distrus case, au luat atât vieți omenești, cât și pe ale viețuitoarelor din curțile sătenilor. Așa cum era firesc în aceste cazuri, toată lumea a sărit să îi ajute și să trimită alimente și haine în zonele calamitate. Sigur, gesturi lăudabile ale semenilor noștri. Însă, pe lângă toate acestea, oamenii au nevoie și de suport moral. Un cadru medical care s-a deplasat în zona respectivă să ducă saltele și pături pentru cei care sunt nevoiți să doarmă în adăposturile tip container instalate de autorități, mi-a povestit că după fiecare „vizită” făcută în zona calamitată, plânge următoarele două zile. „E foarte greu să vezi ce e acolo. Nămolul până peste glezne, care îți îngreunează mersul. Scoți un picior și se afundă celălalt. E tragedie ce e acolo, prin mâlul plin de cadavre de animale. Iar ei, bieții oameni, povestesc neîncetat cum a venit apa peste ei în toiul nopții și cum s-au ținut de ce au apucat ca să se salveze”, a povestit cadrul medical. Dincolo de lucrurile materiale care li se aduc zilnic și de hrană,  este nevoie, pentru aceşti oameni, și de specialiști, de psihologi care să îi asculte, să le vindece şi rănile sufletești. Așa cum Guvernul a decis ca bolnavii cronici afectaţi să aibă posibilitatea să își procure din nou medicamentele pentru cei care suferă de boli cronice, tot așa trebuie găsită o modalitate ca acești oameni să aibă parte de consiliere psihologică. Susțin acest lucru pentru majoritatea celor suferinzi, cu care am vorbit, spun că, mai ales cei mici, care au scăpat de înec prin diverse metode, fac atacuri de panică prin somn și repetă necontenit că vin apele. Și cum acest lucru nu a fost de ajuns, micuții au fost nevoiți să stea „acasă” o săptămână, până când s-au putut relua cursurile, fără colegi, prieteni și alte posibilități de a socializa. „Acasă” e un fel de a spune, pentru că, evident, copiii au fost primii preluați de salvatori și duși în locuri ferite. În alte state, după o calamitate care afectează un număr atât de mare de indivizi, consilierea psihologică a populației sinistrate face parte din planurile de reabilitare. Mai ales că în 2024 mersul la psiholog nu mai este ceva ieşit din comun, oamenii deja sunt familiarizați cu această idee și, chiar acolo unde nu este cazul, se pot găsi formule de sprijin care să ia în calcul specificul comunităţii. Să zicem însă „Doamne ferește de mai rău”, să mulțumim celor care se implică în simplificarea vieții celor afectați de inundații și să sperăm că sprijinul sufletesc pe care momentan li-l acordă preoţii şi cei care se duc acolo cu ajutoare va suplini, de data aceasta, o carenţă a societăţii româneşti în ansamblu.