Nu cu mult timp în urmă, împins de curiozitatea fetiței mele, dar și de pofta mea vinovată pentru cheeseburgerul trimestrial, am dat o fugă la cel mai nou restaurant fast-food deschis în Galați. Avea tot ce mă așteptam, inclusiv acele ecrane digitale prin care poți comanda și achita meniul pe care ți-l dorești. Era curat, organizat profesionist, totul părea ok, dar parcă lipsea ceva...
Pe vremuri, când oamenii știau să comunice direct, față în față, nu doar plimbând degetul pe ecran, părinții mei aveau niște prieteni de suflet, cu care ne întâlneam cam o dată la două-trei luni. Momentele respective erau de poveste. Nu vă gândiți la mese stivuite cu mâncare după care să te duci direct la cutia de dicarbocalm sau, mai rău, la urgențe. Nu, erau mese cu dichis, care durau, în medie cam șase ore. Se făceau pauze lungi între feluri, se mai făcea câte o cafeluță, apoi încă una, dacă mai voia cineva, se ziceau bancuri care acum ar fi catalogate "virale", se povestea, râdea toată lumea, se mai "repeta" vișinata sau coniacul, dacă cineva nu le "înțelesese" din prima. Televizorul era oricum obiect de mobilier în acele vremuri, telefoane digitale nu existau. Acele întâlniri nu erau întrerupte de notificări, nici de breaking newsuri și nici nu puteai să te pozezi cu fixul atunci când venea saramura, de exemplu. Pentru câteva ore, erai doar cu prietenii din fața ta, reali, și era neînchipuit de bine.
...Mi-am dat repede seama ce lipsea de la fast foodul de care vă ziceam la început. Oamenii lipseau, cei din spatele tejghelei, oameni în carne și oase cu care mai schimbi o vorbă până îți vine comanda, cu care te mai împungi câteodată că ți-au pus o porție mică de cartofi prăjiți în loc de una mare, oameni cărora le mai ceri un pai pentru băutură sau un șervețel în plus. Să nu fiu înțeles greșit, erau oameni și aici, dar practic invizibili, îi vedeai doar când mergeai să iei comanda.
În rest, "vorbești" cu panourile digitale și cam așa se pare că va fi de-acum înainte aproape peste tot. Dacă vrei să suni la Vodafone sau la Orange, la Digi sau la bancă, dacă vrei la compania de gaze sau la cea de electricitate, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. Că e Andreea, sau Tobi, sau George, sau Vasilică, sau cum i-o chema pe toți roboții din lumea asta, mai întâi vorbești cu ei. Iar dacă ei nu te "rezolvă", ai șansa să te preia un operator uman. Sau poate nu, dacă "toți operatorii noștri sunt angajați în alte convorbiri".
Nu peste mult timp, se deschide sezonul cumpărăturilor pentru sărbători. Mai toate super, mega și hipermarketurile se pare că adoră să-și instaleze case automate și să-i lase pe clienți să le facă treaba și să-și bată capul cu scanatul produselor și pusul lor în coș. Iar la cele care au mai multe case tradiționale, niciodată nu sunt deschise toate. Sunt curios dacă figura va ține și de sărbători, când coșurile de cumpărături vor fi pline ochi și oamenii mult mai grăbiți. S-ar putea să avem atunci natură moartă cu clienți nervoși.
