Mărturisesc cinstit, mă gândisem încă de joi, 5 decembrie, că acesta ar putea să fie titlul editorialului meu pentru ediţia de sâmbătă-duminică, 7-8 decembrie. "Tic-tac", pentru că era înaintea votului din finala alegerilor prezidenţiale. Şi "TikTok" pentru că reţeaua de socializare a dat, la propriu şi la figurat, tonul propagandei acestui scrutin. Ba chiar l-a trimis în finală pe unul dintre prezidenţiabili, ca principal "favorit"!
Între timp, din "tic-tac" n-a mai rămas mare lucru. S-a amânat pentru o dată neprecizată, care urmează a fi stabilită într-un viitor îndepărtat şi oarecum nesigur. De către (un) Guvern, nu se ştie care, cum şi când.
În schimb, rămâne perfect valabil TikTok-ul. Deşi nu sunt utilizator al acestei aplicaţii, aş îndrăzni să spun că situaţia actuală - creată în urma anulării primului tur al alegerilor prezidenţiale - îmi pare mai degrabă un soi de "challenge" de TikTok. O provocare precum cea mai recentă, destinată "supermanilor". În care copiii sunt instigaţi - absurd şi iresponsabil - să se azvârle în gol cu pumnul întins în față, în poziţia de zbor/ decolare a celebrului supererou. Şi să-şi rupă, la aterizare, mâinile, picioarele, să-şi spargă dinţii ori capul, după posibilităţi. Şi desigur, după forţa atracţiei gravitaţionale!
Fireşte, părerile mele sunt subiective. Şi perfect condamnabile! Poate că judecătorii Curţii Constituţionale, care luni seară, cu unanimitate de voturi, au decis şi anunţat confirmarea şi validarea rezultatului primul tur al alegerilor prezidenţiale au descoperit elemente grave. Extrem de grave! Care au justificat temeinic, ba chiar au impus anularea primului tur. Peste 9,4 milioane de voturi! Liber exprimate, numărate şi renumărate! Şi, desigur, aruncarea în aer a votului celui de-al doilea tur, aflat deja în desfăşurare în străinătate.
Vot pe care, la ora la care scriu, apucaseră să şi-l exercite peste 45.000 de oameni! Participare care continua să crească. Cetăţeni români cu drept de vot, nu doar numere într-o statistică!
Despre cheltuielile făcute cu tipărirea buletinelor de vot şi realizarea ştampilelor cu menţiunea "VOTAT", despre toată hârţogăria aferentă scrutinului nici nu mai vorbim. Le punem la pierderi colaterale. Desigur, democraţia costă!
Costă pe termen scurt, dar şi pe termen foarte lung. Important este să rămânem noi liberi, întregi (mai ales la cap) şi europeni. Pentru noi alegeri. Mai înţelepte. Poate, măcar data viitoare, fără TikTok.