Și pe când se potcovea puricele cu 99 de ocale de fier (a se citi cu vreo 25-30 de ani în urmă), sinecurile existau. De fapt, au fost dintotdeauna, numai că accesul și cei cărora le erau destinate au suferit, în timp, modificări. Şi pe atunci, juniorii celor care erau și/sau puteau accede la slujbe la stat o făceau, mai cu influența numelui, mai a buzunarului care urnea lucrurile sau debloca vreun post pentru proaspătul absolvent de studii ce trebuia să-și câștige banii "cinstit".
Acum, sinecura are un alt sens, că doar și protipendada s-a mai copt, interesele sunt altele, iar copiii, chiar și ai celor care sunt și/sau pot nu mai trag chiar toți să-și urmeze părinții, preferând alte zări și alte oportunități de etalare a... valorilor. Acum, sinecuriștii sunt ori cei care s-au strecurat pe ușa din dos și care arătând eficiență și servilism, au ajuns să acceadă în posturi "grăsuțe", ori cei cărora sistemul le-a oferit șansa de a bifa, la dublu, și pensie, și funcție călduță, să treacă mai ușor peste șocul de a avea prea mulți bani și prea mult timp. Liber.
Sub pretextul "eficienței" și "expertizei" personajelor care umplu schemele aparatelor publice, oficial prin concursuri, cu tot ce trebuie, sinecurile nu doar că au supraviețuit, dar s-au și întărit. Domeniul slujbelor publice, în serviciul cetățeanului, a devenit o feudă care se lasă moștenire sau care se cumpără pe prețuri/ compromisuri prohibitive pentru un "extern". Un extern este omul pe care nu îl recomandă nimeni și nimic, și care nu va avea nicio șansă la un concurs unde un inginer, șef de serviciu sau consilier trebuie să îndeplinească niște condiții musai croite pentru sinecuristul din umbră. Asta pentru că acolo trebuie musai să ajungă un inginer cu fix 7 ani vechime sau un jurist cu nu mai puțin de un deceniu lucrat în domeniu. De parca asta ar mai fi, astăzi, la îndemâna oricui.
E clar că dedicarea a tot ce înseamnă "slujbă publică" a atins cote maxime și că strecurarea pe ici, pe colo a câte unui "favorit" nu mai este o excepție, ci a devenit regulă absolută.
Nu demult, un sinecurist din garda veche se plângea de incompetența de care s-a lovit în administrația locală. Că nu e echipă, că oamenii nu muncesc, că nu fac, că nu se implică. A uitat el, domnul sinecurist cu tâmple albe și pensie cât șapte că, la rândul lui, a pus și el o cărămidă, sub pretextul că "dacă pot și sunt și vreau, de ce nu?".
Realitatea e una, tristă și amară. Slujbașul cu proptele nu va fi niciodată pus la muncă și va aștepta, tot mai zadarnic, un prost scăpătat în care să se dea cu biciul.