La o privire fugară, părea o sacoșă pierdută de cineva care s-a grăbit să urce în tramvai și a uitat de ea, lăsând-o pe banca din refugiu. Prea îngrijită, totuși, pentru a fi o banală pungă cu gunoi. Deși, nici de ele nu ducem lipsă! Din comoditatea unora, din nesimțirea generalizată a altora, câți saci cu resturi menajere nu sunt abandonați pe unde se nimerește?! Prin tronsoane ori grădini de bloc, pe alei, agățate în garduri, lăsate pe bănci ori îndesate prin coșurile stradale - numai în pubele, nu!
Și totuși, punga despre care vă vorbesc nu părea una cu gunoi. Prin plasticul alb-transparent, primele mi-au atras atenția merele galbene. Lângă ele, se vedeau câteva caserole cu mâncare, iar deasupra lor, o pâine ambalată în pungă. Sacoșa fusese lăsată "pe curat", pe marginea băncii, peste un ambalaj alb, în care fuseseră, probabil, merele. Era trecut de ora 21,30, într-o seară de marți, cu frig pătrunzător, în stația goală de tramvai de la Patinoar.
Recunosc, n-am desfăcut punga pentru a căuta indicii ori ca să aflu mai multe despre conținut. Îmi place să cred că nu a fost nici uitată, nici pierdută, ci lăsată cu bună știință acolo. Nu pentru că i-a fost cuiva lene să o ducă la vreun tomberon, ci pentru vreun sărman care și-ar fi putut alina, măcar pentru o seară, foamea. Oricât de pretențios ai fi, ceva-ceva tot ai fi găsit pe plac în toată punga aceea. Să fi fost, poate, o formă de pomană "de sufletul cuiva", cum se spune la noi. Ori doar un gest de generozitate care a ținut să rămână anonim.
Admit: poate că am eu imaginația prea bogată! Poate că mă aflam sub influența vizuală și insistentă a „ofertelor”, „promoțiilor” și „reducerilor” cu care mă bombardaseră vitrinele magazinelor din mall. Poate că reclamele, aplicațiile marilor magazine, platformele de toate soiurile pe care intrăm și fără să vrem ne-au deformat cumva percepția despre realitatea în care trăim. Și ne-au transformat în vânători de chilipiruri aparente, în cumpărători de prea mult, prost și fără rost, amăgiți de aparenta „ieftinire” a unui produs. Pentru că pe unele nici măcar „bunuri” nu le putem numi.
Extrapolând, și orașul în care trăim pare, adesea, „la ofertă”. Și țara luată „la reducere” de tot soiul de mai-mari și neamuri de-ale lor. Corupți care ajung să facă legea, infractori care ajung să o aplice, partide, potentați ai zilei și politicieni care-și aduc aminte de noi doar în campaniile electorale.
Până și viața noastră pare, uneori, că ne-a fost dată la „promoție”. Că oferta de sănătate sau fericire ține puțin. Și că fiecare zi aduce o reducere a timpului care ne-a mai rămas de trăit. La promoție, la ofertă sau la reducere...