Gândul la iernile de demult îmi dă și acum fiori... Où sont les neiges d'antan? Deşi nu sunt François Villon, aș putea, cu un exercițiu de memorie, să îmi aduc aminte de zilele interminabile pe care le petreceam în vacanța de iarnă jucându-mă ore în șir pe derdelușul format ad hoc lângă unul dintre blocurile cartierului în care locuiam. Îmi aduc aminte și de gașca de copii care aluneca cu săniuțele și cu care mă țineam de mână, în speranța că reușeam să-mi dezgheț degetele, ca să nu fie nevoie să intru în casă. Și îmi mai aduc aminte de o iarnă cu omăt mare în martie, chiar de Ziua Femeii, când m-am dus la școală și am constatat, odată ajunsă la poartă, că în acea zi cursurile fuseseră suspendate din cauza zăpezii. Evident, nu aveam mobile și nici grupuri de whatsapp prin care să fie anunțați părinții că s-au suspendat cursurile. Și nu aveam nici coduri roșii sau portocalii ca să știm cu câteva zile înainte că va ninge începând cu o anumită oră.
Acum rolurile s-au inversat: am ajuns părinte de copii care și-ar dori să se joace în zăpadă, să trăiască bucuria vacanțelor de iarnă pline cu zăpadă și cu derdelușuri. Dar, din păcate, nu prea mai avem ierni. Acum avem grupuri de whatsapp și cursuri suspendate la primii fulgi, coduri de vreme severă și de ninsoare abundentă, dar mai mult prin alte zone. Chiar și așa, cei trei fulgi de nea care ascultă avertizările meteo și se aștern peste Galați dau peste cap activitatea orașului de parcă ar fi nămeții cât casa. Pentru vreo două zile, Galațiul era sub cod de ninsoare, dar zăpada a fost de doar câțiva centimetri. Copiii s-au bucurat și s-au bulgărit în recreații, adunând şi noroiul doar, doar or face un bulgăre, însă adulții s-au văitat din răsputeri că au curățat mașinile sau că au alunecat pe trotuarele necurățate. Mai marii orașului şi judeţului nu au ezitat să pozeze sărărițele scoase pe șosea și puse la treabă. Nu de alta, dar cine ştie dacă vor mai avea ocazia, iarna asta, să arate ce utilaje au în dotare.
Aș vrea să trăiesc în normalitate, într-o țară cu oameni pentru care iarna cu zăpadă de 30 de cm să fie ceva firesc, nu sperietoare. Într-o țară în care să nu aşteptăm intervenţia primăriei pentru a degaja aleea de lângă bloc şi pentru a curăţa scările astfel încât să nu ne rupem gâtul când ieşim din casă. Aş vrea să mai avem o ţară în care copiii să poată merge la săniuş în cartier sau măcar în oraş, nu să aibă musai nevoie de vacanţă de schi, o ţară în care să-i auzim la joacă, râzând şi strigând până seara târziu, nu să-i vedem, tot până seara târziu, dar pe tablete sau telefoane.
