În aceeaşi zi, fără să fac vreun efort, îmi trec pe sub ochi două exemple de situaţii în care legea din România nu îşi apără cetăţenii de nişte elemente profund nocive. Primul caz, cel al fraţilor Tate, judecaţi într-un dosar de proxenetism şi aflaţi sub control judiciar (da, exact din acela care a fost instituit şi pentru Călin Georgescu), dar cărora li s-a permis să plece în SUA, într-o dovadă clară de neputinţă a autorităţilor române în faţa dorinţelor apropiaţilor noii administraţii de la Washington.
Şi ce dacă au adunat procurorii DIICOT dosare groase de dovezi în acest caz? Şi ce dacă victimele celor doi au făcut apel la autorităţi să nu cedeze în faţa influenţelor din afară? Şi ce dacă cei doi Tate au devenit model pentru mulţi dintre tinerii noştri, părinţii smulgându-şi părul din cap în încercarea de a-i convinge că influencerii sunt nişte infractori ticăloşi?
Mai crede cineva din ţara asta că vor reveni alde Tate peste o lună, să dea cu subsemnatul la Poliţia Română? Eu una, nu. Iar am ratat un moment propice să demonstrăm nu doar că avem o justiţie puternică şi neinfluenţată politic, dar şi că încă mai discernem, ca popor, binele de rău, grâul de neghină. Şi cum Dumnezeu o fi funcţionând sed lex, dura lex numai pentru unii, evident, nu din cei conectaţi cu puternicii zilei, de aici şi de aiurea?
Al doilea caz de neputinţă a legii se datorează unui vid legislativ. Un bolnav psihic terorizează de ani o întreagă comunitate şi, deşi este prins făcând fapte care se înscriu clar la capitolul infracţiuni, dar şi denotă o instabilitate psihică evidentă, omul nu păţeşte mai nimic. I se recomandă tratament, dar nu e trimis cu forţa la Psihiatrie.
Până acum, a ucis doar animale, dar pe cât pariu că următoarea victimă va fi umană? Da, ştiu, este de prost gust să pariem pe vieţile oamenilor, dar oare nu asta fac autorităţile atunci când nu găsesc soluţii reale pentru bolnavii psihic, ci doar se acoperă cu hârtii? Dacă tu, ca judecător, vezi că legea e proastă, ai canale prin care să faci propuneri de îmbunătăţire. Asociaţiile profesioniştilor în domeniul medical psihiatric, împreună cu magistraţii şi cu Legislativul ar putea, dacă ar vrea, să facă, în sfârşit, ceva mai mult decât să-şi constate neputinţa. Dar, pentru asta, este nevoie de coloană vertebrală, de asumarea posibilităţii de a supăra superiorii, fiindcă, se ştie, nimeni nu vrea să fie hâţânată prea abitir barca, de ce să ne complicăm, dacă merge şi aşa?! Păi, fiindcă nu se ştie cât mai merge. Dacă următorul proxenet o ia pe fie-ta, domnule judecător? Dacă următorul nebun îţi omoară nevasta?
