Inițiativa Guvernului de a da afară pensionarii angajați în multe sectoare bugetare din România dă peste cap planurile multor angajatori, pentru că, în primul rând, se pierde experiența colegilor seniori şi, în al doilea rând, pentru că locurile trebuie ocupate de altcineva. Încerc să-mi imaginez ce s-ar întâmpla într-o școală, dacă de mâine cadrele didactice pensionare, care trebuie să ducă anul școlar la final, n-ar mai intra în clase. Sau dacă un doctor pensionar n-ar mai acorda servicii medicale și ar pleca definitiv acasă. Cu siguranță ar fi haos. Şi nu se ştie cum va funcționa sistemul fără experiența acestora, având în vedere că cei mai tineri, abia ieșiți din școli, fie nu au experiență, fie nu sunt dispuși să-și ofere serviciile pentru un salariu relativ mic.
De cealaltă parte a baricadei sunt pensionarii care continuă să vină la muncă, deși le vine greu să se adapteze noilor vremuri, mulți dintre ei sunt depășiți de tehnologie, iar alții sunt prea obosiți și plictisiți ca să mai facă ceva. Cu toate astea, însă, nu renunță la post în favoarea unui tânăr, pentru care nevoile la începutul vieții sunt mai mari și care poate ar accepta și un salariu așa și-așa la început de drum.
Părerea mea este că nu se va putea renunța brusc la această categorie de pensionari, chiar dacă termenul-limită va fi mutat în decembrie 2026. Cel puțin în învățământ, sunt foarte multe situații în care orele sunt asigurate de cadre didactice care și-au încheiat cariera și care se întorc la catedră fie pentru că nu le ajung banii din pensie, fie pentru că, din diferite motive, directorul instituției de învățământ respective nu a reușit să găsească personal pentru toate materiile și apelează, în final, la serviciile unui pensionar, pe principiul că e mai bine așa decât să predea o persoană necalificată.
Aplicarea ordonanței care prevede ca pensionarii să plece din posturi va fi amânată, însă problema de fond rămâne, pentru că angajaţii-pensionari nu pot fi supliniţi integral cu personal calificat și activ şi nu se va putea face integral în toate sectoarele. Ne vom confrunta astfel cu o lipsă de medici, de profesori, de specialişti în mai multe domenii, doar în speranţa că eliminarea lor din sistem va aduce mai mulți bani la buget. Cine-şi asumă oare riscul ca sectoarele respective să intre în colaps?