2025 se arată a fi un an al încercărilor, al căutărilor de sine, al apelului la speranţă şi dăinuire a binelui, un apel pe care-l facem atât către cei din jurul nostru, cât şi nouă înşine, fiecare pentru sine.
Este destul de greu să fim iertători, să fim buni, să fim calmi. Este atât de uşor să cădem pradă mâniei şi întunericului, atunci când Lumina din noi pare atât de îndepărtată. Cu toate acestea, fie că suntem creştini sau nu, fie că ne exprimăm religios ori nu, avem fiecare, cu siguranţă, momentele noastre de fortitudine, când fie pe noi înşine ne ridicăm din dureri şi din nevoi, trupeşti sau sufleteşti, fie, caz mai rar decât ne-am dori, dar, miraculos, totuşi mai des decât ne-am aştepta, îi ridicăm pe alţii.
Fie că oferim o haină sau o farfurie cu mâncare cui are nevoie de ea, fie că îi udăm grădina unui vecin care a trebuit să se interneze în spital, fie că îi sunăm pe copiii unui părinte vârstnic, aflaţi departe de casă, să-i înştiinţăm că este bine, toate aceste gesturi sunt dătătoare de speranţă. Sunt expresii ale luminii din sufletul nostru, pe care, chiar şi într-o lume dominată de egoism şi de răutate, Dumnezeu (indiferent de numele pe care fiecare dintre trăitorii de pe planetă I-l atribuie) reuşeşte să o scoată cumva la iveală.
"Nu este uşor să fii bun, dar, dacă bunătatea nu ţi-e la îndemână, dacă nu vine din suflet, din cămara interioară a sinelui, mai bine să nu te prefaci", ne spunea, în copilărie, un preot de la Biserica "Sf. Haralambie", unde am primit taina Sfântului Botez. "Şi ce să facem atunci, părinte?", întrebam noi, copiii unei epoci voit atee, dar în care credinţa se învăţa, totuşi, în familie. "Simplu, să nu fiţi răi cu tot dinadinsul", ne răspundea părintele, cu glas blând, explicându-ne că toţi putem greşi fără voie, iar dacă ne căim, suntem iertaţi, dar decizia de face un rău cuiva nu este niciodată o întâmplare.
Când ştii că gândul tău sau cuvântul tău sau mai cu seamă fapta pe care vrei să o faci vor pricinui un rău altei persoane, atunci decizia de a gândi/spune/face răutatea aceea este un păcat. Poate se vor gândi la aceste lucruri toţi aceia ce zilele astea fug încolo şi încoace după cumpărături, se împing pe la cozi, se enervează din te miri ce pricină, înjură cu candelele în mână că nu au mai prins ofertă la făină şi stafide.
Nu puteţi să vă ajutaţi aproapele, nu e păcat, nu aţi ţinut post, nu e păcat, nu puteţi să puneţi pe masă tot ce spune tradiţia că e musai să avem de Paşti, iar nu e păcat, dar să te duci să iei Lumina Sfântă a Învierii Domnului cu sufletul plin de catran, asta chiar e păcat. Aşa că hai să ne luminăm inima, întâi de toate...
