Sunt puține lucruri care pot mobiliza mai tare decât o face frica. Aia elementară, coaptă sub spectrul pierderii elementelor, a valorilor pe care le considerăm vitale, fără de care viața nu ar avea sens, ar fi mai săracă, sub toate aspectele ei. Manipularea prin inducerea fricii și slăbirea încrederii este cea mai primitivă modalitate de a învrăjmăși, dar și cea mai eficientă strategie de a distrage atenția.
Săptămâna viitoare, pe vremea asta, vom ști care este rezultatul timpurilor crâncene pe care le trăim de ceva luni. Va fi una sau alta, cale de mijloc nu există. Mi-e greu să prevăd cum va fi sau cum vom fi după 18 mai, momentul ”zero” al unei lupte acerbe care a împărțit nația în două.
Ar fi ideal ca și cei care am ales să rămânem, dar și cei care au ales că e mai bine să plece dincolo de granițe să fim mânați de dorința unică de a fi mai bine. Modul în care fiecare înțelege cum ar fi mai bine a făcut însă posibilă o polarizare, pe alocuri slab sau deloc argumentată, și care, din păcate, pare să aibă tot mai puțină legătură cu interesul general, cel de țară. Sub niște sloganuri pe care nu le voi enumera ca să nu se înțeleagă greșit că bat într-o anume direcție, fiecare trăiește sub spectrul propriei experiențe.
Nu toți avem o percepție globală asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat interes național, aici, în România, așa cum nu toți putem înțelege, tot global, ceea ce înseamnă diaspora și mentalitatea ei. Sau ce este în mintea celor care pleacă urechea la promisiuni nerealiste, fantasmagorice sau la concepte promovate de unii care poate înclină în direcții total opuse valorilor pe care le invocă ostentativ.
Dincolo de ceea ce ne place sau nu să credem, de valorile de care ne simțim mai mult sau mai puțin apropiați, după 18 mai vom trăi tot unii cu alții, iar cei ale căror preferințe nu vor ieși câștigătoare vor trebui să trăiască, vrând, nevrând, cu alegerea celor pe care acum au ajuns să-i dușmănească. Oricare dintre noi putem fi într-o tabără sau în alta și va trebui ca, indiferent dacă vom fi ”învingători” sau ”învinși”, să ne uităm unii în ochii altora fără rușine. Iar asta nu va fi posibil dacă acum nu ne punem în ordine niște valori de bază, nu tragem linie și vedem ce ne reprezintă.
Președintele nu trebuie să fie ca noi, ci trebuie să fie capabil să reprezinte o sumă de valori în care credem astăzi, dar care să fie valabile și mâine. Iar noi, cei ce alegem, cu dorință de răzbunare sau nu, trebuie să fim uniți și la război, și la plăcinte!
