„Alegerile acestea prezidenţiale din 18 mai vor fi un prag. Acum, depinde ce fel de prag. Cât de înalt va fi el şi cât de (ne)atenţi sau de ignoranţi vom fi ori ne vom încăpăţâna să fim noi. Dacă ne vom lovi cu capul de prag, dacă îl vom păşi cu grijă, ori dacă ne vom împiedica. La o adică, picioarele - cât de lovite - tot se mai repară… Cu loviturile la cap, însă, e mai greu”, glumeam, amar, cu vreo zece zile în urmă.
Nu-mi imaginam că, în ultimele zile de dinainte de alegeri, vom avea parte de „schimbarea la faţă” a politicienilor. De momente ori chiar demonstraţii de sinceritate politică şi prezidenţiabilă. De adevărate revelaţii asupra caracterului, a modului de a gândi, vorbi şi acţiona. Şi cu care va trebui să ne obişnuim dacă sau după ce vor lua frâiele puterii. Au fost ocazii de „trezire în conştiinţă” pentru cei care n-au făcut-o deja.
Desigur, presiunea, tensiunea, interesele apasă greu. Iar unele „derapaje” pot fi explicabile. Oameni suntem! Doar că anumite declaraţii sau gesturi n-au fost şi nu sunt deloc „derapaje”. Ci constante ale modului de a gândi, divulgate în momente de sinceritate…
Încep să mă gândesc cu oarece nostalgie la alegerile prezidenţiale din 2019. Ce uşor a fost, pentru unii dintre noi, să alegem. Apropo, constat că a fost ultimul scrutin în care PSD a avut un candidat în turul al doilea la preşedinţia României. Pe Viorica Vasilica Dăncilă. Zâmbiţi amar, aşa-i?!
Repet, „doamna Veorica” - aşa cum o persiflam - a fost ultimul candidat social-democrat care s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Se aude, şi acolo, la PSD?! Cu toate păcatele ei, parcă-mi vine greu să o compar cu vreuna dintre actualele doamne din vârful politicii naţionale. Da, cu toate gafele ei, cu tot ridicolul, cu toate coafurile şi broşele de naşă mare, cu tot Liviu Dragnea din spatele ei… mi se pare, totuşi, că Viorica Dăncilă le-ar putea da clasă doamnelor politicii de azi. Măcar în ceea ce priveşte decenţa politică.
Dar ce tot scriu eu aici?! Clasa politică evoluează după chipul şi asemănarea alegătorilor ei, nu-i aşa?
Şi, ca să citez vorbele unei personalităţi devenite deja clasică la vârful politicii româneşti: scrutinul prezidenţial „it's gone”. Rezultatul? „It iz uat it iz"… Noi să fim sănătoşi, că ni l-am făcut cu mâna noastră. Bine că măcar am fost mulţi!
