"Unde eşti, copilărie/Cu pădurea ta cu tot?" - spunea Mihai Eminescu în poezia mea preferată, "O, rămâi", în care se simte nostalgia unei copilării fericite, fiindcă se manifesta în libertatea gândului şi în comuniune cu natura. Astăzi, puţini copii mai au bucuria de a experimenta o asemenea libertate, să crească pe malul unui pârâu cu apă suficient de curată cât să bei din ea, să guste poamele pădurii direct de la sursă, cu grijă să nu se întâlnească nu musai cu ursul, dar măcar cu taurul comunal, scos la păşune te miri pe unde. E drept, au copiii de astăzi multe lucruri bune în viaţa lor, au cărţi minunate, frumos ilustrate, pe hârtie din cea mai bună sau chiar încărcate direct pe tabletă, pot scana coduri QR şi cere Inteligenţei Artificiale să le citească poveştile, să le facă un rezumat, să le răspundă la întrebări. Nu e rău deloc, evident. Dar, pe undeva, mi-e teamă că inocenţa primului joc în balta formată după ploaie - fie ea pe uliţa satului sau în faţa blocului - s-a pierdut, iar uimirea descoperirii unor lucruri noi se opreşte pe la 2,3 ani, de obicei. După această vârstă, devine din ce în ce mai greu să cointeresezi copiii la învăţare şi mai ales la una care presupune efort activ şi interacţiune reală cu mediul înconjurător şi cu ceilalţi.
Deşi am fost crescută în oraş, cele mai frumoase şi vii amintiri ale mele sunt în legătură cu lumea satului de aici, din sudul Moldovei, şi din Prahova, unde îşi aveau startul toate aventurile mele montane, de la cele mai mici vârste. Şi, e drept, nu aveam mereu încălţămintea potrivită - asta fiindcă, la începutul anilor '80, să găseşti încălţăminte pentru un copil veşnic în creştere devenise o reală problemă. Nici haine în care să nu intre apa nu aveam întotdeauna, fiindcă iniţial nu prea existau - şi, să fim serioşi, de cele mai multe ori copiii purtau haine tricotate sau croşetate de mame sau bunici - iar ulterior fiindcă fâşul era la mare căutare, destul de scump şi fugea repede din magazine. Dar lipsa echipamentului nu m-a împiedicat, nu m-a ţinut în loc, nu m-a făcut nici fricoasă, nici bolnăvicioasă, ci dimpotrivă. Aşa că, în prag de 1 iunie, că tot am trecut printr-o perioadă ploioasă, un îndemn pentru mamele de azi: lăsaţi copiii să se joace în ploaie sau măcar în bălţile de după, asta construieşte caractere!
