Zilele trecute, am fost martora unui moment cel puţin bizar, ca să nu spun o dovadă de nesimţire crasă. Un cetăţean care aştepta autobuzul în staţie, aflat pe banca din refugiu, între două doamne, a început deodată să-şi smulgă părul din nas şi să-l arunce pe jos.
Evident, chestiunea poate părea hilară - ei, şi, vor spune unii, ia te uită ce probleme avem! - dar realitatea pe care o reflectă este una care nu ar trebui nici evitată, nici ascunsă sub preş. Suntem din ce în ce mai prost crescuţi şi mai necivilizaţi, în loc să evoluăm, involuăm, limitele altădată considerate de netrecut acum nu mai există.
În toată copilăria mea, cel mai mare coşmar era să-mi uit batista acasă. Asta fiindcă fără batistă curată şi unghii tăiate nu intrai în şcoală, pentru că nu treceai de uşă. Trebuia să te duci înapoi acasă, invariabil întârziai şi erai luat la rost. Toată lumea învăţa, din fragedă pruncie, că nu este politicos să faci anumite gesturi în public. În niciun caz să-ţi sufli nasul pe jos, cum se practică acum, fără nicio jenă (ce să mai vorbim de scuipat!?), să-ţi întinzi mucii pe pereţi sau să râgâi în mijlocul restaurantului. Dacă toate aceste lucruri, care demult nu se mai respectă în majoritatea locurilor publice, ar fi respectate, poate că şi respectul pentru alte reguli, unele pentru încălcarea cărora există şi pedepse legale, ar fi mai mare.
Dar nu este cazul. Suntem la cheremul tuturor nespălaţilor, al violenţilor, al persoanelor care nu dau doi bani pe regulile de bază ale convieţuirii sociale. De cele mai multe ori, dacă îndrăzneşti să le spui ceva acestor pitecantropi, te alegi cel puţin cu ameninţări verbale, dacă nu cumva eşti împins şi dat cu capul de vreun stâlp. „Vezi-ţi, dom-le, de treaba ta!”, ţi se urlă, ca şi când lipsa de pudoare, de bun-simţ şi de respect pentru semeni ar fi o chestiune care nu ne priveşte pe toţi.
Revenind la individul menţionat, altfel îngrijit, îmbrăcat curat, cu mustaţa aranjată (deci nu neputincios, bolnav sau neglijent, cel puţin în aparenţă), nu pot înţelege ce justificare ar fi putut avea gestul cu pricina. Şi, înainte să-mi sară în cap toată lumea că nu ar trebui să mă uit ce face vecinul, mărturisesc onest, mi-aş dori de multe ori să nu văd nimic din ceea ce mă înconjoară. Sau măcar să pot uita ce am văzut. Din păcate (sau din fericire, având în vedere meseria mea), văd tot şi nu uit mai nimic.
