Imaginați-vă un scenariu, într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care la ieșirea dintr-un spital, sau pe holul secției, pacienții vor avea posibilitatea, și de de nu, chiar obligația, să scrie într-un registru ce le-a plăcut și ce nu cât timp au fost internați. La fel ca la hotel, vor fi recenzii de care, într-un sistem aproape de ideal, ar trebui să se țină cont când un spital este ridicat la un anume rang, unor medici le sunt recunoscute niște merite sau se alocă diverse fonduri.
Toate cele rezumate mai sus ar putea deveni o realitate în care beneficiarul actului medical public să poată da un verdict asupra a ceea ce primește pe patul unui spital unde ajunge, evident. nu pentru că îi face plăcere. Ci pentru că aflat într-o suferință, pacientul se așteaptă să fie consultat, îngrijit, înțeles, tratat și, dacă se poate, vindecat. Toate într-un loc unde slujitorii în halate albe trebuie să îi asigure serviciile pentru care sunt plătiți și pentru care au și jurat.
Dincolo de dimensiunea strict științifică a actului medical, o componentă aparte este cea umană, care transcede obligațiile scrise în legi, contracte, ordonanțe sau chiar coduri deontologice. Nimeni, în orice suferință s-ar afla, nu merge la medic sau în spital să fie tratat cu profesionalism deplin, dar cu umanitate ”zero”. Compasiunea și respectul sunt esențiale în gestionarea relației cadru medical-bolnav și, din păcate, derapaje comportamentale tot făcut obiectul a numeroase situații de la pur jenante, la unele de o ilegalitate revoltătoare.
Nu de puține ori, oameni, foști pacienți sau rude ale unor (foşti) pacienți au ripostat, inclusiv în spațiul public vizavi de ignoranța, dezinteresul, violența verbală sau chiar fizică, aroganța ori nepăsarea cu care au fost întâmpinați ori tratați prin spitale.
La fel cum, să recunoaștem, au fost și destui care au mulțumit pentru umanitate, compasiune, respect, devotament și implicare.
Respectul si compasiunea nu se cos la dosar și nu se predau la școală și ar trebui să facă parte din vocația celor ce care aleg această meserie, de la banala infirmieră la profesorul emerit. Deși e greu, dacă nu imposibil de cuantificat și sancționat, buna purtare și umanitatea pot face diferența. ”
Cine nu le are, e liber să plece, pentru că nu le pot impune prin ordin de ministru!” a anunțat mai alaltăieri șeful de la Sănătate. Dar calitatea umană a angajaților din Sănătate va ieși din zona de obligație strict morală, astfel încât ei vor alege dacă, la finele fiecărei zile, vor număra bile albe, bile negre...
