În Fâșia Gaza e foamete. Oficial, declarată internațional. Noi, aflați într-o țară majoritar creștin ortodoxă, cu cea mai mare populație de această confesiune din UE, la granița cu o altă țară majoritar creștin-ortodoxă, Ucraina, aflată în război cu cea mai mare țară creștin ortodoxă a lumii, Rusia, oftăm adânc atunci când auzim despre conflictul israeliano-palestinian și tot ce presupune acesta. Da, copiii care mor de foame sau își caută rudele printre dărâmături le aduc unora dintre noi lacrimi în ochi. Perfect firesc, de altfel. Puțini știm suficient de bine istoria statului Israel, derularea acestui conflict și înțelegem de ce este atât de greu să se ajungă la o rezolvare. Am văzut, cu toții, imagini cu atacurile teroriste Hamas, precum și cu bombardamentele israeliene. Am văzut, spun, dar, recent, avem din ce în ce mai puține asemenea imagini din zonă. De ce? Pentru că jurnaliștii care îndrăzneau să transmită de acolo, să mă scuzați dacă sunt dură, au cam murit. De ce fel de tărie de caracter ai nevoie să continui să faci meseria asta în timp de război, în teritorii ocupate sau aflate permanent sub atac, nu știu dacă mai este nevoie să vă spun. Oamenii aceștia, pe care puțină lume îi știe după nume, dar ale căror reușite profesionale devin, cel mai adesea, celebre (o tristă celebritate, cum chiar ei înșiși probabil ar spune-o), dacă supraviețuiesc, sunt marcați pe viață de ceea ce au văzut și au trăit. Nu există să fii martorul distrugerii de vieți umane și să nu fii afectat. Simpla calitate de martor la un accident grav de circulație sau la rezultatul vreunei bătăi ne întoarce stomacul și sufletul pe dos, indiferent dacă suntem jurnaliști sau nu, indiferent câte situații similare am văzut în viață. Sincer, cineva care nu este afectat are toate șansele să fie sociopat.
În contextul internațional de care spuneam, o reclamă a unei firme de organizări de eveniment din Galați mi-a atras ieri atenția pe rețelele de socializare. Oamenii le ofereau viitorilor miri senzații tari la furatul miresei. Viitoarea soție urma să fie răpită de la propria nuntă nu de cavalerii de onoare sau alți prieteni ai mirilor, ci de o bandă de arabi înarmați și cu fețele acoperite. Dincolo de tradiția absolut învechită a răpirii, la care, cu mâna pe inimă spun, s-ar putea renunța cu totul, cum să îți dorești așa ceva? Nici nu am cuvinte să explic exact cât de cinică este această glumă.
Pentru toți cei care au familie în Israel și/sau în Fâșia Gaza - unii dintre acești oameni care acum plâng și tremură zilnic fiind chiar români - ideea unora de a face profit la nunți creștine cu așa ceva mi se pare jignitoare, cel puțin. Oameni mor, acolo. Cu adevărat, nu pentru spectacol.
