Pe repede înainte

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În categoria lucrurilor care mă enervează, un loc de cinste îl deţine încăpăţânarea cu care oamenii (atenţie, nu spun oamenii politici, deşi meteahna îi reprezintă poate cel mai bine!) vor să dea timpul înainte, să ardă etapele, cum vreţi să-i spuneţi. Fenomenul este relativ simplu: de multe ori, la un nevinovat „ce faci, ce-ai mai făcut ?”, ţi se răspunde nu la timpurile trecut şi prezent, cum sună întrebarea, ci la viitor, ca şi când interlocutorul trăieşte nu astăzi, poate nici măcar mâine, ci săptămâna viitoare! Şi auzi: „anul ăsta voi face o călătorie în Africa” sau „săptămâna viitoare am un examen” sau „vineri am o zi infernală!” Spus cu năduf, ca şi când vineri ar fi deja aici, iar tu musai trebuie să simţi deja toată supărarea respectivului.

Din aceeaşi gamă fac parte şi promisiunile politicienilor, care rareori declară „lucrez la proiectul cutare şi îl voi finaliza în două săptămâni”, ci preferă formularea: ”peste două săptămâni o să inaugurez...”. Ca şi când plasarea oricărei acţiuni în viitor ar fi o condiţie sine qua non a înfăptuirii vitejiei respective. Păi, măi omule, fă întâi ce ai de făcut şi după aceea laudă-te, să vedem produsul! Altfel, rămânem cu „o să facem” şi omul obişnuit cu impresia că ai vrut să-l tragi pe sfoară. Asta dacă nu cumva chiar asta ţi-a fost intenţia...

Dacă tendinţa de-a da intenţiile pe repede înainte are, la adolescenţi, de pildă, o scuză valabilă (cine nu şi-a dorit, la 15 ani, să aibă 16 şi n-a spus „o să am 16 ani în septembrie”, în loc de „am 15 ani şi jumătate”?), nu se mai justifică odată devenit adult. Doar leneşii gândesc de luni că ar vrea să fie vineri şi, în loc să vadă cum pot face cât mai multe în săptămâna de lucru, se gândesc doar cum îşi vor petrece sfârşitul de săptămână.

Atitudinea nu este poate mai bine reprezentată altundeva decât în instituţiile publice (excepţiile, puţine câte sunt, să ne ierte!): ceri o informaţie astăzi, spui că ai nevoie de ea tot astăzi şi primeşti un răspuns de genul „vom face un material şi vi-l trimitem noi, după ce-l semnează dom’ director, mâine, poimâine cel târziu”.

Întrebi un funcţionar public, concret, „când terminaţi lucrarea la canalul colector?” şi, în loc să-ţi spună, de exemplu, „în martie 2010”, declară cu aplomb: „peste două luni facem studiul de fezabilitate, după alte două, organizăm licitaţia, apoi blocăm strada, decopertăm şi lucrarea în sine va dura probabil un an, în funcţie de finanţări”. Păi bine, frate, asta îl interesează pe om, ce lucrări ai în proiectul cincinal, sau când astupi borta şi îi dai drumul la apă caldă?

Pe principiul nimic nu există dacă nu are perspectivă, am uitat să trăim clipa. Să răspundem, când ne întreabă cineva „Ce faci?”, nu cu planurile de viitor, ci, simplu, cu realitatea actuală. Chiar dacă ea ne convine sau nu. Datul pe repede înainte nu face bine nimănui. E doar un fel de amăgire că, deşi acum ne merge prost, o să ne fie mai bine luna viitoare. Şi, în mod evident, un mod sigur de a îmbătrâni mai repede. Iar asta, cred eu, nimeni nu vrea...

Citit 1040 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.