Stânga împrejur

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trăim palpitant şi gândim monstruos. Dezvăluirile ne fac viaţa extrem de interesantă şi stăm cu ochii lipiţi de televizor până noaptea târziu ca să mai aflăm câte ceva nou. Logic ar fi fost ca preocuparea asta febrilă să fie generată de criză. Dar la noi falimentul unor firmuliţe (din câte au mai rămas)  sau şomajul câtorva mii de oameni nu sunt neapărat ştiri bombă. La noi societatea pare a se dezintegra din resorturile ei intime şi crapă administrativ pe la încheieturi.

Mai întâi a fost bomba că se fură arme din depozitele de muniţie, cazul Ciorogârla scoţând efectivele poliţiei în stradă. Fără prea mare succes, pentru că armele n-au fost încă recuperate, au picat câţiva generali (despre unii se spune că au fost demişi din cu totul alte motive), s-au audiat vreo 130 de persoane şi cercetările continuă până la spulberarea oricărui interes pentru subiect.

Locul întâi în top a fost luat, din mers, de jaful din Braşov şi de prinderea lui Gorbunov, moldoveanul care a spart tăcerea din jurul eliberărilor temporare şi a deschis drumul presei către site-ul cu urmăriţii general. Taifunul i-a afectat pe judecători la fel cum moartea bătrânului de la Slatina afectase întregul corp medical. Nici într-un caz, nici în celălalt, întâmplările nu erau neapărat o excepţie, aşa că valul a măturat totul în cale.

Şi, pentru că atenţia populaţiei nu poate fi păstrată constant numai într-o singură direcţie, s-a scos din mânecă şi asul petrolier: contractul cu anexe secretizate pentru concesionarea gazelor naturale din Marea Neagră. Firele duc către Patriciu, chiar dacă Tăriceanu nu-şi dezminte numele şi se ţine tare pe poziţie, spunând că nu ştie nimic. Intră în fişa postului,  Năstase cum s-a ţinut când a fost vorba despre privatizarea combinatului gălăţean?

Aşa că interesul general pentru prima mare victorie a României la Haga şi profesioniştii tineri de la Externe care au reuşit să o obţină a fost diluat de apariţia, aproape aşteptată, a unui interes particular care aminteşte de afacerea Petrom OMV. Dosarele lui Năstase, care, respinse sau nu de Comisia Juridică a Parlamentului, îl puteau propulsa în prim-planul atenţiei generale, nici n-au mai intrat în discuţie.

Şi uite aşa pierd unii puncte în sondaje numai pentru că realitatea le joacă feste, la momentul nepotrivit. Între timp, pe fondul acesta încărcat de guvernarea televizată, partidele se pot certa în voie şi pot schimba săptămânal miniştrii, bugetul se conturează liniştit contrar promisiunilor electorale şi în teritoriu se pot face jocurile cu directorii într-o aparentă concordie. Criza îşi vede de drumul ei, românii sărăcesc în voie şi nici măcar reducerile de sezon nu mai sunt ce erau odată.

O publicaţie anunţă cu majuscule că Simona Sensual se îndoieşte de inteligenţa poporului român. Blonda (cine o fi ea!?), că de la blonde ne vine nouă ghinionul, e mai puţin elegantă în exprimare. Verdictul ei pare să fie însă mai popular decât orice zicere a lui Pleşu, Paleologu, Manolescu sau Patapievici. Ca să dau şi eu nişte exemple. Abia acest amănunt ne oferă dimensiunile reale ale crizei.

Într-o ţară în care divele goale în loc să fie mute vorbesc, în rol de Guru naţional, şi mai sunt şi citate pe prima pagină, oricine îşi poate face liniştit prăvălie cu scară, în buricul târgului sau pe Insula Şerpilor. Fără teamă de atac armat, de justiţie sau de rotirea guvernelor de la dreapta la stânga… împrejur!

Citit 1075 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.