Din moţăială în moţiune, spre eroziune

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O moţiune de cenzură care părea azvârlită în vanul politicii naţionale preelectorale a răsturnat carul proaspăt uns cu vaselină al preşedintelui Traian Băsescu. După un început de zi în care unii au dezertat, alţii au umplut cu lacrimi mocheta din sala de plen, iar alţii au dat din colţ în colţ fără să înţeleagă de ce şi-au rupt dresurile prin politică în ultimii ani, guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost răpus de moţiunea de cenzură.

Discursurile din Parlament ale liderilor politici, acuzele azvârlite ba peste-un gard, ba peste altul, nu au avut nici cea mai mică importanţă, la fel cum textul documentului care a prăvălit echipa PDL de la guvernare putea fi un citat din "Căţeluş cu părul creţ". Nu a fost vorba despre o luptă spectaculoasă, ci despre o îmbrânceală din care, aparent, portocalii au ieşit cu ochii umflaţi.

Când scriu lucrurile astea se formează deja cortegii care urmează să se înşire pe drumul de costişă ce duce la Cotroceni, unde vor fi consultări ale preşedintelui Băsescu cu partidele parlamentare: cu victoriosul USL, cu rănitul PDL, cu arbitrul blatist UDMR, cu inertul şi dezintegrabilul UNPR şi ceilalţi care nu prea contează. Mă întreb ce-s alea consultări în astfel de condiţii? Ce ar putea să-şi spună unii altora?

Singura certitudine pe care o am este că portocalii au făcut buba după ce s-au jucat cu chestii interzise şi vor un colţ în care să nu-i tulbure nimeni când îşi ling rănile. Nu pot să-mi dau seama dacă liberalii şi pesediştii vor alegeri anticipate sau dacă vor să-şi impună propriul guvern. La fel de neclară este şi atitudinea UDMR care va aştepta probabil să vadă cine construieşte puterea ca să ştie ce e de susţinut.

Nu vreau să fac vreo anticipaţiune trimiţând astfel la pensie pe adevărata Mama Omida. Pot însă să spun însă că votarea moţiunii a dat o şansă PDL de a încerca să o ia de la capăt în perioada următoare pentru că alte câteva luni în plus la guvernare ar fi putut să-i transforme în praful de pe toba politică românească.

Pe de altă parte, liderii opoziţiei ar putea primi şansa de a forma un nou guvern cu Victor Ponta în frunte, şi de a organiza alegerile. Primesc însă la pachet şi neşansa de a se eroda în doar câteva luni de guvernare. Nu pot să îmi imaginez că vor găsi resursele necesare să-şi onoreze promisiunile. Iar apoi va începe târguiala pentru fiecare funcţioară deconcetrată, aspect care poate să ducă la ruperea alianţei până la alegeri. În astfel de situaţie, reanimabilul PDL ar putea să iasă din moarte clinică mai devreme decât s-ar aştepta oricine.

O altă variabilă care poate fi băgată în ecuaţia politică a zilelor următoare este aceea că preşedintele, cel care numeşte premierul, să încerce să lungească pelteaua procedural şi să uzeze adevăratele războaie de campanie folosind o cafteală fără un fond real.

Una peste alta, cred că lui Traian Băsescu i-a dat cineva un chibrit să aprindă fitilul de la bomba electorală. Uite-aşa, din moţăială în moţiune...

Citit 981 ori Ultima modificare Vineri, 27 Aprilie 2012 17:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.