Moaştele sportului gălăţean

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă sportul e o afacere, atunci are datoria românească de a se prăpădi precum o afacere. Dacă e pe lângă asta şi un fel de a fi, dacă antrenează pe lângă patimi şi orgolii şi un dram de educaţie, atunci sunt convins că ar trebui privit altfel decât o sferă exclusivistă.

În România, în bună parte, între sport şi oieri, vânzători semianalfabeţi de butelii sau valutişti s-a pus semnul egal. Lucrul acesta a generat o situaţie fără ieşire şi a dus la prăbuşirea nedreaptă a sportului. Cine mai promite că va încerca o resuscitare nu face decât demagogie, iar dovadă pentru asta stau lucrurile făcute deja, adică mai nimic.

În acest context, soarta a fost ceva mai mult decât nedreaptă cu gălăţenii. Nu sunt un profesionist în ale sportului, însă mi-ar plăcea să pot merge la un meci de fotbal pe un stadion civilizat, său să pot aplauda reuşitele din competiţiile internaţionale ale echipelor gălăţene de handbal şi volei, sau să mă pot mândri că trăiesc în acelaşi loc din care au plecat Lucian Bute sau Viorica Susanu.

Îmi este însă imposibil. Motivul simplu: în oraşul nostru nu există un stadion civilizat, o sală de sport curată şi încălzită, un bazin de înot sau vreo pistă de alergare.

În oraşul acesta există buticuri, multe construcţii pe spaţiul verde, o faleză ce stă să o ia la vale din pricina vilelor care o cocoşează. Am încercat în toate chipurile să văd lucrurile altfel, însă nu se poate. Asta e realitatea…

Tocmai de aceea iniţiativa unor tineri de a organiza un protest pentru susţinerea sportului gălăţean mi se pare lăudabilă. Poate că nu vor rezolva nimic, iar protestul lor nu are să însemne decât ceva mai mult zgomot în faţa Prefecturii, într-o sâmbătă. Numai că ei pot trage un semnal de alarmă, îi pot pune la colţul ruşinii pe cei care, conştient sau nu, îi privează de o plăcere sau de o activitate ce nu lipseşte nici unui  cetăţean ce trăieşte într-o ţară civilizată.

Joi, tinerii despre care vorbeam ceva mai devreme (tineri ce nu sunt nici huligani, nici analfabeţi, nici oieri şi nici valutişti) au organizat o conferinţă de presă. Aşa cum s-au priceput ei.

Locul în care şi-au spus păsul şi au avertizat că sportul gălăţean trage să moară a fost Sala Sporturilor, sau mai cinstit spus, moaştele Sălii Sporturilor. Aproape că n-ar mai fi fost nevoie să spună nimic, după ce am pătruns acolo. Ruinele şi mizeria ce au luat locul performanţelor sportive au grăit de la sine.

Suntem ignoraţi şi batjocoriţi sistematic. Nu avem nimic din ceea ce ni s-ar cuveni, deşi ni se cer impozite şi taxe.  Iar dacă există ministere, comisii şi comitete ce pretind că se ocupă de sport, că problemele de aici ar fi obiectul lor de activitate, atunci le sugerez să se „autoincendieze” pentru că nu izbutesc să justifice în vreun fel banii  pe care îi consumă, altfel decât punând bomboane pe coliva dictonului „Citius, Altius, Fortius”

Citit 769 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.