Cu toate că nimic nu prea mai miră pe nimeni, când nu te aştepţi, mai apare câte o întrebare fără răspuns. Nu mai poţi să-ţi păstrezi neutralitatea şi să te faci că nu îţi pasă…
Să vă dau un ultim exemplu. S-a schimbat – politic - preşedintele director-general al Loteriei române. Nu că mi-ar fi plăcut vreo clipă apariţia vocală şi agasantă a fostei directoare, venită şi dumneaei pe aceeaşi filieră. După ce fusese schimbat un alt director, Nicolae Cristea, care, împreună cu bateria lui executivă, a facilitat afaceri serioase pentru unii potentaţi, politici sau nu.
Ar fi fost cazul să mă bucur că Liliana Mincă, celebra PC-istă cu vizibilitate maximă în zona norocului românesc, a căzut în dizgraţie. Mai ales că e greu să compătimeşti pe cineva care aşteaptă, acasă, să i se mai dea încă un salariu gras, numai pentru că s-a întors roata norocului guvernării dinspre ai ei către PD-L.
Dar n-am reuşit. Pentru că nu mi-am putut răspunde la întrebarea: ce are politica nu cu prefectura, şi aici se insinuează eludând legea funcţionarilor publici, ci cu banul românului care îşi încearcă norocul?
Pentru că Loteria nu dă contracte de drumuri, nu face afaceri cu sonde sau staţii de benzină, nu construieşte săli de sport şi nici nu accesează fonduri europene. Loteria, dacă e loterie pe bune, adună banii împătimiţilor de câştig şi trage la sorţi norocosul sezonului. Îmbogăţeşte pe unul cu banii adunaţi de la ceilalţi. Chestie simplă, uşor de verificat pe cifre şi aducătoare de beneficii pentru stat, din impozitul pe sumele adunate şi pe naivitatea contribuabililor.
De ce un astfel de post trebuie să fie politic? Noul director, Gheorghe Benea, se umflă deja în pene că a fost ales din motive de renume. Cică ar fi un bun manager pe vreme de criză.
Hopa! Deci criza va afecta şi 6 din 49? N-or să mai cotizeze cumpărătorii români de iluzii la puşculiţa statului din motive de şomaj, tehnic sau definitiv? Îndoi-m-aş!
Tocmai vremurile nesigure generează, mai ceva decât bunăstarea şi echilibrul, dorinţa de câştiguri uşoare, nevoia de speranţă şi ideea că poţi să scapi de necazuri dacă Dumnezeu se hotărăşte să îţi pună mâna în cap. Aşa că respectivele calităţi ale lui Benea nu fac nici cât o ceapă degerată şi sunt reductibile la calitatea sa de membru de partid. Şi încă unul provenit din PSD, unde cotizase înainte să îndrăgească doctrina PD-L.
Atunci ce nevoie de putere i-a mânat în luptă pe colegii de guvernare, de au pus pe masa împărţelii posturilor inclusiv conducerea Loteriei? Vor cumpăra mai multe lozuri membrii lor de partid, ca să mărească contribuţiile la stat şi să ajute economia să iasă din criză? Se va aduna mai uşor milionul de euro la tragerile săptămânale? Să fim serioşi!
Singura concluzie logică este că Loteria, unde doar pare a nu se întâmpla nimic, este un sac al cărui fund nu se vede, aşa că nici nu prea e controlat. Se poate aşadar, fura cu mâna până la cot, nu prin interpuşi şi contracte secretizate, ci direct, simplu şi eficient, din buzunarul nostru. Taxă pe prostie în toată regula!
Dar cum să renunţi la speranţă? Peste tot în lume, jocurile de acest fel decomplexează populaţia. Numai noi ne furăm singuri până şi căciula norocului. Ca să umflăm puşculiţele de partid cu bani buni.
Uite-aşa capătă Ogică credibilitate şi ajunge erou naţional. Să nu te apuce indignarea?
