„Ghii mă Bator! Ghii mă sărace!”, îmi răsună în cap vorbele Fefeleagăi când văd calul costeliv, cu pielea jupuită şi mâncată de bube, legat de hamul cu noduri la căruţa trasă în dreptul punctului gospodăresc din Micro 19. Cu capul plecat, ca sub grea osândă, aşteaptă ca sacul uriaş cusut din alţi saci jegoşi să fie umplut cu pet-urile recoltate din tomberoanele cu gunoi amestecat. În dimineţile în care nu vin cu căruţa, „recuperatorii” se înhamă singuri la nişte cărucioare de fier ruginit, pe care pet-urile prinse-n aceiaşi saci pantagruelici clădesc adevărate turnuri din Pisa. Copii cu feţe obosite, bărbaţi cu priviri mahmure sau femei ofilite înainte de vreme se lasă „înghiţiţi” de containerele metalice şi aruncă dinăuntru tot ce poate fi recuperat şi vândut. Abia după ce pleacă ei, are grijă să vină, ca după un program stabilit de comun acord, Ecosalul.
Că tot veni vorba de serviciul public de salubritate, circulă cu mare entuziasm pe Facebook o fotografie care face cam cât toţi banii pe care îi primeşte de la bugetul local ca să ne facă oraşul aşa cum îl avem de curat şi de „parfumat”. Imaginea surprinsă de sus arată clar cum igluurile acelea, care ne-au costat cât ochii din cap, sunt golite în remorca maşinii peste un munte de gunoi pe care nu doar Cenuşăreasa, dar nici măcar Dumnezeul deşeurilor însuşi n-ar putea să-l separe: plastic, sticlă, hârtie, resturi menajere etc. Şi autorul fotografiei se întreabă retoric „Îmi poate explica cineva de ce colectăm deşeuri reciclabile în containere separate? Ca să vină ei să le amestece într-o singură maşină?”. Bună întrebare.
Nu e prima oară când Ecosalul tutelar e surprins colectând gunoaiele într-o devălmăşie care ar face ISPA Deşeuri, programul de 23 de milioane de euro, să fugă urlând, ţinându-se cu mâinile de cap. Şi ca de obicei, contactat cu greu, directorul Ecosal, Ion Ionescu, nu este deloc surprins de întrebarea cu golirea containerelor selective în mod neselectiv. Şi pune placa deja uzată a aceluiaşi răspuns: maşinile au remorcile compartimentate, iar şoferul, înarmat cu un joystick, eliberează conţinutul igluurilor colectoare pe categorii - sticlă, plastic, hârtie. Ba chiar invită presa să vadă cu ochii ei remorcile trei într-una. Mai eficient ar fi, poate, să verifice cu propriii lui ochi cum fac angajaţii lui colectarea selectivă. Şi ce maşini sunt folosite! Şi cum sunt deschise manual „uşile” igluurilor, de către salariatele cocoţate în remorca plină de gunoaie, călcând pe gunoaie, ca să-şi descarce în cap, conţinutul pubelelor ECO, adică tot gunoi. Brrr!
„În igluurile pentru sticlă găsim de toate!”, se plânge acelaşi director Ecosal. Nu-l contrazic, civilizaţia, bunul-simţ se formează în ani de zile şi prin măsuri coercitive serioase, nu cu frumosul şi „indicăţiile preţioase” ori cu sloganuri gen „Un oraş al oamenilor, nu al gunoaielor”. Şi apropo de colectare selectivă şi educaţie, cum ar putea ajunge un copil sau o persoană mignonă la fanta de acces a celebrelor igluuri spre a arunca selectiv? Cu scara?
În fine, îmi zboară gândul înapoi, la nefericiţii care adună materiale refolosibile din containere la ceasul dimineţii, înainte ca gunoierii Ecosal să ridice gunoiul şi să „înoate” în remorca plină cu de toate. Şi-mi vine să strig după un colac de salvare: Ajutor! Om la gunoaie!
